DISTRIBUIȚI

Chiar și în vreme de pandemie, timișorenii își pot lua ”porția de artă”, la muzee și expoziții. Facultatea de Arte și Design din cadrul Universității de Vest a pregătit o mare expoziție aniversară.

Se aniversează 30 de ani de la reînființara Facultății de Arte, după căderea comunismului, și 87 de înființarea primei instituții de învățământ de artă. Practic,vor fi două expoziții, Alumni, cea cu lucrările studenților, și Paideia, cea a cadrelo didactice. „Mă bucur pentru că profesorii, artiștii, absolvenții și studenții Facultății de Artă și Design au găsit acest frumos prilej de sărbătorire a traseului învățământului superior de artă în Timișoara și vă invit cu entuziasm să vizitați expozițiile EXPO PAIDEIA UVT și EXPO ALUMNI UVT, deschise la finalul acestui an, o sărbătoare a școlii timișorene de artă și a învățământului superior artistic din Universitatea de Vest”, a declarat rectorul Marilen Pirtea.

Programul de vizitare: Galeria Calpe și Muzeul temporar de artă contemporană (Bastionul Theresia), 17-30 noiembrie, orar 12-18, și Galeria Helios, 27 noiembrie – 30 decembrie, orar 10-18.

LĂSAȚI UN MESAJ