DISTRIBUIȚI

Liberalii din Timiș promit că dacă vor fi al guvernare și după alegerile parlamentare din 6 decembrie, în Timișoara se vor construit două obiective majore în zona sănătății: un Centru de Mari Arși și un Institut Oncologic. Pentru al doilea obiectiv, ar urma să se meargă pe revoluționara terapie cu protoni.

PNL ar avea un plan cu trei Centre de Mari Arși, al București, Târgu Mureș și Timișoara. În ceea ce privește Institutul Oncologic, o veche promisiunea care se face Timișoarei de ani de zile, locația nu e stabilită. ”Terapia cu protoni este o noutate, putem să o implementăm prin fonduri europene. Vor fi câteva entități de acest fel. Cu o colaborarea între zona de fizică și cea medicală, se vor face demersuri pentru aceste institute oncologice. A fost o discuție când era domnul Robu primar, să fie în afara Timișoarei, pentru că buncărul cu protoni, depozitarea lui, nu se poate face în centrul orașului, ar trebui să fie undeva în lateral, să se țină cont de și accesul la căile de comunicații. De aceea, locația nu e încă stabilită la Timișoara”, a declarat parlamentarul Marilen Pirtea.

Terapia cu protoni este una cu mult mai puține efecte adverse decât radio terapia clasică. ”Radioterapia presupune ca cu un fascicul unidirecțional să țintim tumoarea identificată prin CT sau RMN, Problema e că nu putem să țintim precis, astfel că sunt afectate și țesuturile adiacente, astfel că riscul de efecte secundare e mult mai mare. Protonoterapia este tot o raditerapie, dar cu fasciculele care vin într-un cerc și putem să țintim punctul fix unde vrem să țintim. Fasiculul se împarte în mai multe fascicule mai mici, care nu-și produc efectul decât în ținta pe care o dăm. Altfel, putem să nu iradiem țesuturile adiacente. Este extrem de important mai ales la copii. Gândiți-vă ce înseamnă să iradieze o tumoare cerebrală la un copil”, a explicat medicul Ciprian Bogdan, candidat din partea PNL la alegerile parlamentare.

O propunere din vremea guvernării PSD a fost ca Institutul Oncologic să se facă la ”ruina” de pe Calea Torontalului, adică la clădirea neterminată a ceea ce trebuia să fie Spitalul Clinic Municipal de Urgență.

foto: conciergemedical.ro

LĂSAȚI UN MESAJ