Luni, Ministerul Afacerilor Interne a organizat o nouă videoconferință cu prefecții, pentru organizarea alegerilor parlamentare. La nivel național, s-a luat decizia ca și bolnavii de coronavirus să voteze, astfel că, firește, acest lucru se va întâmpla și în Timiș.

Ședința Comisiei Tehnice Centrale pentru organizarea alegerilor a fost condusă de Gheorghe Sorescu, secretar de stat în MAI. Din Timiș a participat prefecta Liliana Oneț și membrii Comisiei Tehnice Județene. La nivel național, s-a punctat că prefecturile au preluat ștampilele de vot, timbrele autocolante și buletinele de vot. Urmează să se facă distribuția de măști, mănuși și dezinfectanți. Ca de obicei, s-a cerut echidistanță și vigilență, atât în ceea ce privește organizarea alegerilor, cât și respectarea măsurilor sanitare.

Autoritatea Electorală Permanentă a anunțat că se respectă calendarul organizării alegerilor, iar Biroul Electoral Central trebuie să decidă cum vor vota cei infectați sau carantinați. Oricum, premierul Orban a anunțat că vor vota și cei pozitivi, cu acces în secție. Se estimează că în 6 decembrie, 40.000 de persoane vor fi în această situație.

A urmat o ședință a Comisiei Tehnice Județene, iar Liliana Oneț a precizat că distribuirea materialelor pentru vot se va face în zilele de 4 și 5 decembrie, când structurile MAI vor și prelua secțiile. Prefectul a cerut DSP să îi instruiască pe toți președinții de secții ți locțiitori referitor la măsurile sanitare obligatorii.

LĂSAȚI UN MESAJ