DISTRIBUIȚI

Rețeaua școlară din Timișoara și nu numai se confruntă cu destul de multe neajunsuri, chiar dacă suntem în anul 2020. Lipsa autorizației date de ISU pentru securitatea în caz de incendii lipsește la 14 școli și două grădinițe din capitala Banatului. iar între ele regăsim inclusiv Colegiul Bănățean, Colegiul Loga, Liceul Lenau, William Shakespeare sau Liceul Grigore Moisil, școli de prestigiu, unde se intră cu note mari.

Problema nu e singulară în Timișoara, ci se regăsește și la sate, dar și în alte orașe din județ. Inspectoratul Școlar Județean Timiș a solicitat lista completă de la ISU Timiș, pentru a avea o situație clară și a face lobby pentru remedierea problemei, mai ales că acum s-ar putea face unele intervenții, întrucât copii nu sunt la cursuri și șantierele se pot organiza în unitățile de învățământ. ”Noi am solicitat ISU Banat lista clădirilor care funcționează fără autorizație de incendiu, la nivelul întregului județ. Din aproape 600 de clădiri, 84 sunt neautorizate. Vom solicita, prin prisma nevoilor școlii, să se facă intervenții la nivelul unităților de învățământ. În această perioadă, o intervenție se poate face cu eficiență maximă. Vom anunța autoritățile că există aceste unități, să ia măsuri”, spune inspectorul școlar general Marin Popescu.

În Timișoara, lipsa autorizației ISU e regăsim la grădinițele de stat cu Program Prelungit nr. 26 și 36, dar și la câteva grădinițe private. Iată lista școlilor cu probleme: Școala Generală nr. 30, Liceul Teoretic Waldorf, Liceul Teoretic Nikolaus Lenau, Liceul Teoretic Williams Shakespeare, Liceul Tehnologic Electrotimiș, Liceul Tehnologic, Casa Verde, Colegiul Național Bănățean, Colegiul Național Constantin Diaconovici Loga, Liceul Teoretic Vlad Țepeș, Liceul Teoretic Grigore Moisil, Liceul de Arte Plastice, Liceul Teologic Baptist, Colegiul Tehnic Dimitrie Leonida și Liceul Teologic Penticostal Logos. Asemenea probleme sunt și la o școală generală din Lugoj, la Liceul Teoretic Făget, la Școala Generală din Recaș, grădinița din Jimbolia, sau la Școala Generală din Buziaș, din perspectiva mediului  urban timișean.

Din totalul clădirilor fără aviz ISU din județ, unitățile de învățământ reprezintă 7%. Marin Popescu spune că vrea să remedieze acest neajuns și a discutat despre problema rețelei școlare cu primarul Dominic Fritz. ”Eu zic că acest procent de 7& este mult, și doar una dacă ar fi, este o problemă, pentru că în aceste școli se desfășoară activitate umană. S-a tras un semnal de alarmă de multe ori, cu siguranță noua administrație la Timișoara e hotărâtă să facă ceva. Chiar am discutat cu domnul Fritz despre obținerea avizelor ISU și intabularea unităților de învățământ”, a precizat Marin Popescu, șeful IȘJ Timiș.

De altfel, Popescu spune că alte aspecte ale infrastructurii sunt problematice. ”Infrastructura la nivelul Timișoara este o problemă de 30 de ani, nu de astăzi. Ultima tăiere de panglică a avut loc în 2010-2011, la Grădinița PP 26, o extindere. Au mai fost doar reabilitări. În Calea Aradului e o mare nevoie de o grădiniță și o școală generală. Este o soluție pe care o vom discuta cu primăria la momentul potrivit. Ne dorim să fim un pol al educației și suferim din punct de vedere al infrastructurii. Am fost la Calderon, școala a fost reabilitată. Este o plăcere să mergi acolo, școala arată foarte bine, e bine iluminată, bine încălzită”, a explicat Popescu

LĂSAȚI UN MESAJ