DISTRIBUIȚI

La sfârșitul săptămânii trecut a avut loc hackatonul internațional UniHack, eveniment care a avut loc online, în condițiile pandemie. Au participat elevi și studenți din întreaga lume, iar cele mai bune proiecte au fost premiate.

Cei 325 de studenți și elevi, care au fost grupați în echipe de maximum cinci persoane, au realizat în cele trei zile de concurs, 20-22 noiembrie, 75 de aplicații web, mobile sau de inteligență artificială. De asemenea, în cele trei zile de UniHack, tinerii IT-iști au avut ocazia să participe la 20 de talkuri și workshopuri, susținute de experți în domeniu, prin care participanții au aflat cum pot să-și utilizeze cunoștințele în beneficiul societății, dar și care sunt pașii pentru înființarea unui start-up cu un impact real.  Premiul cel mare, în valoare de 2000 de euro, dar și premiul pentru cel mai bun proiect la categoria Digital Education, oferit de organizatorii de la Liga AC, a fost câștigat de echipa VisuLearn, din SUA. Echipa a dezvoltat o interfață bazată pe recunoașterea gesturilor ce transformă cursurile online într-o experiență dinamică și mai accesibilă pentru studenții cu dizabilități. Aplicația e compatibilă cu  Zoom, Google Meet și Microsoft Teams, și poate afișa mesaje text, 3D sau imagini pe ecranele studenților.

La UniHack a existat și un premiu special oferit de Ambasada Franței și Institutul Francez din România a revenit echipei timișorene CitizenTm, cu o aplicație care vine în sprijinul cetățenilor care vor să se implice în comunitate, rin semnalarea problemelor, susținerea inițiativelor ce necesită suport financiar și menținerea legăturii cu administrația publică. Există atât o aplicație web pentru cetățeni, dar echipa a dezvoltat și o interfață web pentru administrare. Visma a premiat cea mai bună aplicație mobilă, desemnată cea creată de  SpendWithBrain. Este vorba de o aplicație IOS ce permite utilizatorilor să-și monitorizeze și gestioneze finanțele personale și, cu ajutorul graficelor și statisticilor, să identifice moduri prin care își pot îmbunătăți situația financiară. Atos a premiat cea mai bună aplicație Web, cea a echipei MapStore, care a creat un serviciu web ce oferă informații vizuale detaliate despre raioanele unui magazin și produsele din acesta.

Au mai fost premiate două proiecte de mobilitate urbană sigură, de către Continental Automotive. Este vorba de proiectele NavSafe și SPARKS. NavSafe propune  o alternativă la Google Maps și alte aplicații de navigare, cu rute ce iau în calcul gradul de siguranță a zonelor aflate pe traseu, din perspectiva ratei de criminalitate.  SPARKS detectează potențiale pericole aflate pe carosabil și oferă recomandări de reducere a vitezei. Au mai fost oferite câteva premii pentru participanți, de către Major League Hacking, o comunitate globală de organizatori de hackathoane din care UniHack face parte. 

LĂSAȚI UN MESAJ