Joi după-amiază, un grup de migranți ilegali din Siria a fost prins de polițiștii de frontieră timișeni. Bărbații trecuseră ilegal granița și apoi au fost preluați de o călăuză.

Migranții au fost depistați de o patrulă din cadrul Sectorului de Poliție de Frontieră Lunga, din județul Timiș. Mai precis, pe DN 59B, vameșii au văzut cum un autoturism a oprit la marginea drumului și a preluat un grup de cetățeni, în apropiere de Foeni. Mașina a fost oprită de polițiștii de frontieră. La volan se afla un șofer român, iar în mașină erau alți șapte bărbați. Toți au fost duși la sediul poliției de frontieră pentru verificări.

Astfel a reieșit că cei șapte sun sirieni cu vârstele cuprinse între 18 și 32 de ani. Șoferula re 33 de ani și e din Timiș. Migranții au relatat că au trecut pe jos, ilegal, frontiera dintre Serbia și România. Cu ajutorul șoferului, sirienii voiau să ajungă într-un stat din vestul Europei. Sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiș, polițiștii de frontieră fac cercetări pentru trecerea ilegală a frontierei de stat și trafic de migranți.

LĂSAȚI UN MESAJ