Ripensia va juca sâmbătă dimineața în Valea Domanului, într-un nou derby bănățean cu CSM Reșița. Roș-galbenii au sete și foame de jocuri, iar Cosmin Petruescu apreciază că va fi un meci greu.

Antrenorul a spus că elevii săi au resimțit anumite probleme musculare. ”O partidă pe care o așteptăm cu nerăbdare prin prisma faptului că am lipsit foarte mult de pe teren. Am stat departe de meciurile oficiale o perioadă lungă de timp. În această săptămână e clar că din punct de vedere fizic suntem în plină perioadă de readaptare și reacumulări în același timp, pentru că am stat două săptămâni în izolare. Din acest punct de vedere cu siguranță vom arăta mai bine decât la partida cu Astra.  După ultimul antrenament voi lua o decizie. Avem anumiți jucători care acuză anumite probleme musculare, dar o decizie finală în privința lotului o voi lua după acest antrenament. Nu cred că vor fi probleme deosebite. Dar după ce am stat o perioadă lungă de timp fără antrenamente în aer liber normal ca unii jucători să resimtă astfel, mai ales că nici terenurile, din cauza vremii nu sunt tocmai în condiții foarte bune”, a spus antrenorul.

Petruescu a subliniat că fața adevărată a Reșiței e aceasta, de când a preluat-o Alin Minteuan. ”O partidă importantă, atât pentru noi, cât și pentru echipa-gazdă, o echipă care poate a surprins în ultimul timp prin rezultatele pozitive pe care le-a înregistrat. Dar din punctul meu de vedere rezultatele din ultima perioadă ale lor reprezintă o normalitate, întrucât consider că Reșița are o echipă foarte bună, dacă e să ne raportăm la valoarea individuală a jucătorilor. Nu aș vrea să comentez foarte mult ceea ce s-a întâmplat în prima parte a campionatului, care au fost motivele pentru care nu au avut rezultatele la care se așteptau. Dar, din punct de vedere fotbalistic Reșița rămâne una din echipele foarte bune ale seriei (n.r. seriile s-au desființat de sezoane bune). O confirmă numele jucătorilor, trofeele pe care le-au câștigat unii dintre ei, și rămâne o echipă greu de învins. Drept dovadă și rezultatele pe care le-au înregistrat în ultima perioadă. Chiar dacă au pierdut la Mioveni și la Farul, au făcut-o la limită, în urma unor jocuri foarte bune”, a mai adăugat antrenorul.

Meciul din Valea Domanului începe sâmbătă la ora 11.

LĂSAȚI UN MESAJ