Edilul Nicolae Robu: „Noi suntem conştienţi că unele piste de biciclete nu sunt în locurile cele mai fireşti şi mă refer la trotuare, dar bicicliştii ar trebui să fie mulţumiţi că în Timişoara există o preocupare de a li se crea condiţii să folosească bicicleta”

Primarul Timişoarei, Nicolae Robu, a anunţat că cele 300 de biciclete achiziţionate pe bani europeni vor putea fi închiriate începând cu 1 iunie 2015. Autorităţii locale avertizează comunitatea că ele nu pot fi folosite în scop de relaxare, ci strict ca mijloc de transport între staţiile R.A.T.T, timp de o oră şi în mod gratuit. Până în prezent nu au fost prevăzute sancţiuni, însă situaţia se va schimba în cazul în care regulamentul nu va fi respectat.

Pentru a putea folosi una dintre cele 300 de biciclete, fiecare timişorean are nevoie de un card emis de R.A.T.T, care nu costă nimic. Acesta diferă cu cel pentru călătoriile cu mijloacele de transport în comun.  Proiectul privind modernizarea staţiilor de transport public intermodal la nivelul polului de creştere Timişoara a ajuns la final.

„Vreau să fac o precizare, luna iunie va fi una pilot. Este pentru prima dată când facem aşa ceva, nu exclud să apară situaţii neprevăzute şi, implicit, anumite disfuncţii. De aceea, îi rog pe cetăţeni, dacă vor întâlni şi lucruri care nu vor merge bine, să ne sesizeze. Din cele 13 puncte ale R.A.T.T, în nouă din ele se vor distribui cardurile acestui sistem. Un cetăţean, odată ce va avea card, evident că va putea să-l folosească de câte ori va dori pe perioada de valabilitate. Noi, treptat, vom încerca să integrăm în cardul R.A.T.T. şi dreptul de folosire a bicicletelor. Un împrumut e valabil timp de o oră. Dacă cel care a împrumutat bicicleta nu o predă, se produce alarmarea. Persoana în cauză încalcă regulamentul. Se încearcă identificarea persoanei şi i se va cere să o predea”, a declarat primarul Nicolae Robu.

În cazul în care persoana nu va putea fi contactată, Poliţia Locală Timişoara va interveni.

În cadrul R.A.T.T. se va forma o echipă de mentenanţă care va interveni pentru remedierea problemelor precum zero biciclete disponibile şi rastel plin.

Prin proiectul în valoare de 6,8 milioane de lei a fost realizată o reţea de 25 de staţii de închiriere a bicicletelor, au fost reparaţi 23 de kilometri de piste şi s-au făcut amenajări în zona intersecţiilor. Edilul-şef a precizat că sistemul va fi gratuit cel puţin cinci ani.

Edilul Robu nu ştie lungimea reţelei de piste de biciclete din oraş. „Nu am o situaţie clară. Nu am un bilanţ la zi, vom face în curând bilanţul la trei ani de mandat şi atunci vom anunţa. Noi suntem conştienţi că unele piste de biciclete nu sunt în locurile cele mai fireşti, şi mă refer la trotuare, dar bicicliştii ar trebui să fie mulţumiţi că în Timişoara există o preocupare de a li se crea condiţii să folosească bicicleta. Ideal ar fi ca pistele de biciclete să fie la marginea carosabilelor, dar lăţimea nu ne permite asta (…) Culmea este că, în loc să se aprecieze – tacit, nu în gura mare, Primăria Timişoara este criticată”, a spus primarul timişorenilor.

Instrucţiuni de utilizare a sistemului

  1. Se emite un card de utilizator în nouă dintre cele 13 centre de vânzare bilete R.A.T.T.
  2. Persoana apropie cardul de zona de citire a totemului şi introduce PIN-ul
  3. Se deplasează la poarta din care doreşte să retragă bicicleta şi apropie cardul de zona de citire a porţii, dacă ledul este de culoarea verde
  4. Retrage bicicleta din rastel
  5. Se deplasează pe bicicleta la o altă staţie
  6. Identifică o poartă liberă care are ledul de culoarea verde
  7. Apropie cardul de zona de citire a porţii
  8. Introduce bicicleta în rastel şi verifică blocarea corespunzătoare a acesteia şi că ledul porţii este de aceeaşi culoare.

Zonele de unde se poate închiria una dintre cele 300 de biciclete

Calea Aradului – intersecţia cu str. Felix, intersecţia cu str. Liege, pe Calea Torontalului – intersecţia cu str. Bucovinei, pe Calea Aradului – Piaţa Consiliul Europei, în Piaţa Mărăşti – staţie la colţ cu str. Serg. C-tin Musat şi str. Oituz, în Piaţa Libertăţii – staţia spre Piaţa Traian, în Piaţa I.C. Brătianu – colţ cu bulevardul Take Ionescu, pe str. Grozăvescu – în spate la Poşta Mare de pe bv. Revoluţiei 1989, în Piaţa Alexandru Mocioni – staţia de pe bv. Regele Carol I, Calea Şagului – intersecţia cu bv. Liviu Rebreanu,  Calea Şagului – intersecţia cu str. Ana Ipătescu, pe str. Cluj – Piaţa Leonardo da Vinci, pe Aleea F.C. Ripensia – intersecţia cu str. 1 Decembrie, pe bv. Iosif Bulbuca – intersecţie cu str. Arieş, în Piaţa Gen. Gh. Domăşneanu, în Piaţa Gen. Virgil Economu – colţ între str. Gheorghe Adam şi Calea Dorobanţilor, pe Calea Sever Bocu – intersecţie cu str. Divizia 9 Cavalerie, pe Calea Sever Bocu – intersecţie cu str. Armoniei şi Ion Ionescu de la Brad, pe Calea Circumvalaţiunii – intersecţie cu str. Gheorghe Lazăr, pe str. Lt. Ovidiu Balea – intersecţie cu str. Grigore Alexandrescu, în Piaţa 700, pe bv. Regele Ferdinand – intersecţie cu bv. 16 Decembrie 1989, intersecţie bv. C.D. Loga, în Piaţa Badea Cârţan – intersecţie str. Mihail Kogălniceanu cu str. Simion Barnuţiu, pe bv. Mihai Viteazu – intersecţie cu bv. Victor Babeş şi pe bv. Gen. Ion Dragalina – intersecţie cu bv. Regele Carol I.

A. STOICA

LĂSAȚI UN MESAJ