DISTRIBUIȚI

Timișoara se curăța de cele nouă cojoace de gunoi strânse pe iarnă în două etape

16-29 martie

Asigurarea şi păstrarea curăţeniei şi ordinii pe teritoriul localităţilor constituie o obligaţie fundamentală a autorităţilor administraţiei publice locale, instituţiilor publice, agenţilor economici şi altor persoane juridice, precum şi a cetăţenilor. În vederea îndeplinirii acestei obligaţii, Primăria municipiului Timişoara organizează în perioada 16 – 29 martie 2015,

Acţiunea Ecologică de Curăţenie Generală de Primăvară.

Sunt necesare două etape de intevenție în teritoriu pentru a curăța toată Timișoara. Astfel:
Etapa I: 16 – 22 martie 2015, în cartierele şi zonele din partea de nord a municipiului faţă de Canalul Bega;
Etapa II: 23 – 29 martie 2015, în cartierele şi zonele din partea de sud a municipiului faţă de Canalul Bega.

 

Ce se colectează și când

În cadrul acţiunii se colectează numai obiecte de uz casnic şi gospodăresc şi deşeuri vegetale rezultate din curăţirea arborilor plantaţi pe aliniamentele stradale şi a spaţiilor verzi din jurul imobilelor.

Monitorul Timișoarei a publicat, detaliat, cum se va ridica gunoiul de pe fiecare stradă în parte, pentru ca locatarii să știe exact când să scoată deșeurile în stradă pentru colectare.
Este interzisă scoaterea şi depozitarea pe domeniul public a obiectelor de uz casnic/gospodăresc, deşeurilor vegetale rezultate din curăţirea arborilor plantaţi pe aliniamentele stradale şi a spaţiilor verzi din jurul imobilelor ce se colectează în cadrul acţiunilor ecologice (Curăţenia Generală de Primăvară/Toamnă) mai devreme de o zi faţă de cea în care este programată colectarea, precum şi după ziua în care este programată colectarea în zonele şi cartierele din municipiul Timişoara. Proprietarilor de imobile (case individuale), asociaţiilor de proprietari/locatari, instituţiilor publice, agenţilor economici le revine obligaţia să depună în ordine la bordura carosabilului, fără a împiedica circulaţia, resturile provenite din tăieri de corecţie (ramuri) tăiate la dimensiuni de maxim 1 metru şi legate în snopi, deşeurile şi obiectele ce se colectează în cadrul acţiunilor ecologice.

 

Ce nu se colectează

De asemenea, se interzice proprietarilor de imobile (case individuale), asociaţiilor de proprietari/locatari, instituţiilor publice, agenţilor economici scoaterea şi depozitarea pe domeniul public în cadrul acţiunilor ecologice (Curăţenia Generală de Primăvară/Toamnă), de deşeuri din amenajări interioare (moloz) şi deşeuri din curăţirea pivniţelor şi podurilor (praf de cărbune, ţigle, cărămizi, faianţă şi gresie sparte).
Sancțiuni pentru cei care nu respectă prevederile depunerii deșeurilor
Vă rugăm să respectaţi prevederile legale menţionate mai sus, în caz contrar veţi fi sancţionaţi contravenţional cu amendă de la 500 – 1.000 lei pentru persoane fizice şi de la 1.000 – 2.000 pentru persoane juridice, conform art. 126, alin. 5 din actul normativ menţionat mai sus.

Deşeurile rezultate din reparaţii şi amenajări interioare, în cantităţi de sub 1 mc,    precum şi deşeurile de echipamente electrice şi electronice – DEEE, se preiau gratuit de la populaţie prin punctele de colectare-preluare situate la următoarele adrese:
• Al. Avram Imbroane, Nr.70;
• Calea Torontalului, Nr.94;
• Str. Energiei, Nr.3;
• Calea Moşniţei, Nr.2.
Programul de funcţionare al punctelor de preluare-colectare de mai sus este de luni până vineri între orele 08.00-16.00, pe baza actului de identitate.
Dacă aveţi deşeuri din amenajări interioare şi din curăţenia pivniţelor şi podurilor în cantităţi mai mari de 1 mc, puteţi solicita pe bază de comandă, containere de la S.C. RETIM S.A., str. Oituz nr. 3A sau la telefoanele:0256/499537 sau 0256/220064.

 

Țineți cont și de recipientele clopot amplasate pe stradă

Având în vedere că operatorul de servicii publice de salubrizare S.C. „RETIM ECOLOGIC SERVICE” S.A.  a amplasat în municipiul Timişoara 59 de recipiente sub formă de clopot, destinate colectării deşeurilor din sticlă (albă şi/sau colorată), respectiv hârtie/carton, din care 24 de containere de culoare albastră pentru colectarea deşeurilor de hârtie/carton şi 35 de recipiente de culoare verde, destinate colectării deşeurilor din sticlă (albă şi/sau colorată), rugăm cetăţenii să depună aceste deşeuri în containere şi să îndepărteze toate resturile de alimente din sticlă şi borcane înainte de a le depune în containere. Aceste containere au fost amplasate în apropierea complexelor comerciale, în parcările complexelor comerciale AUCHAN, precum şi în staţiile mijloacelor de transport în comun cu trafic intens din cartierele oraşului. De asemenea, au fost amplasate 71 de containere – ţarc pentru colectarea PET-urilor.

Timișoara Plus se alătură acestui demers și va publica zilnic străzile pe care urmează să se facă colectarea deșeurilor.

LĂSAȚI UN MESAJ