DISTRIBUIȚI

Când soseşte, factura de apă şi canalizare nu-i vreo bucurie. Aşa cum nici preţurile pentru întreaga gamă de servicii prestate de Aquatim SA nu-s tocmai mici. Dacă toate aceste tarife practicate de o entitate de monopol ar ascunde doar cheltuieli directe şi indirecte făcute în linia respectului pentru fondurile publice, mai-mai că am înclina să spunem că, sub managementul lui Ilie Vlaicu, la Aquatim SA lucrurile sunt pe făgaşul cel bun. O serie de găinării, mai mari sau mai mici, din activitatea de achiziţii a Aquatim SA nu ne dau însă ocazia de a pune într-o lumină favorabilă activitatea unităţii economice amintite.
Numai din relatările publicaţiei noastre vă puteţi aminti că angajaţii Aquatim SA au încercat să trucheze o licitaţie de 1,52 milioane de lei plus TVA (pe care, ulterior, au şi anulat-o – confirmând astfel dezvăluirile noastre), că lucrările abandonate ori nesemnalizate corespunzător de Aquatim SA provoacă disconfort cetăţenilor, că salariile nesimţite sunt direct proporţionale cu preţul piperat al apei potabile, iar diverse firme de partid s-au abonat şi beneficiază, periodic, de câte o halcă din bugetul societăţii.
Analizând activitatea de achiziţii a Aquatim SA am descoperit că, atunci când nu sunt direct trucate, cum am dovedit, contractele Aquatim SA sunt pur şi simplu nesimţite.
Dacă, la 06.12.2013, Aquatim SA a încheiat un contract de achiziţie de agende, calendare, agende de buzunar şi plannere în valoare de 70.100 de lei plus TVA, în 12.11.2014 a încheiat un nou contract, de data aceasta pentru agende personalizate, în valoare de 80.150 de lei plus TVA. Sumele sunt absolut exorbitante dacă ţinem cont că, în mod cert, cu totul şi cu totul altele ar trebui să fie priorităţile unei asemenea entităţi economice de interes regional, nicidecum agendele personalizate.
Iar ele, sumele, sunt de asemenea halucinante şi dacă le comparăm doar cu cele ale unor achiziţii de produse similare făcute de instituţii mult mai mari, mai importante, din întreaga ţară. De exemplu, Transelectrica SA şi-a tras agende de 42.067 de lei plus TVA, Complexul Energetic Oltenia SA a cumpărat agende, pixuri şi calendare de 54.835 de lei plus TVA, iar Ministerul Afacerilor Externe (care e totuşi o entitate de stat mult mai mare, mai importantă şi mai de anvergură decât Aquatim SA) a cumpărat agende personalizate de 56.250 de lei plus TVA. Chiar şi municipiul Bucureşti, care totuşi nu-i comparabil cu Aquatim SA, a cumpărat agende de numai 57.000 de lei plus TVA.
Interesante ar putea fi şi relaţiile comerciale dintre Aquatim SA şi Delta Project SRL Timişoara, deţinută şi administrată de Constantin Florescu, director al Departamentului Hidrotehnică al Facultăţii de Construcţii din cadrul Universităţii Politehnica. Potrivit informaţiilor în posesia cărora ne aflăm, Aquatim SA ar fi încheiat direct, la data de 27 mai 2015, un contract în valoare de 64.500 de lei plus TVA cu Delta Project SRL pentru un studiu de fezabilitate privind extindere reţele apă-canal, branşamente apă şi racorduri canal pe străzile Nera, Haşdeu, Circumvalaţiunii, Dunărea, Parc Industrial Freidorf.
Interesele domnilor Vlaicu de la Aquatim şi Florescu de la Delta Project SRL se întrepătrund însă nepermis de mult ca să mai permită o relaţie firească de afaceri printr-o procedură de achiziţie oricum netransparentă.
Pe de o parte, dl. Vlaicu reprezintă interesele Aquatim SA. În plus însă, este membru al Comitetului Director al Universităţii Politehnica Timişoara, profesor asociat al Universităţii Politehnica Timișoara (unde, potrivit unei descrieri de pe upt.ro, predă cursul de master „Simularea proceselor de epurare pe staţii pilot”, în cadrul Facultăţii de Construcţii), dar şi preşedinte al Comitetului Teritorial Vest al Asociaţiei Române a Apei.
Pe de altă parte, Constantin Florescu este director al Departamentului Hidrotehnică al Facultăţii de Construcţii din cadrul Universităţii Politehnica, asociat unic şi administrator al Delta Project SRL, dar şi membru în Comitetului Teritorial Vest al Asociaţiei Române a Apei.
Credeţi că domnii Vlaicu şi Florescu se dezbracă pur şi simplu de calităţile comune (didactice, de membri în Comitetul Teritorial Vest al Asociaţiei Române a Apei) şi, mai apoi, se pun la aceeaşi masă, fără să se cunoască pentru a semna unul sau mai multe contracte, negociate cu transpiraţii, între Aquatim SA şi Delta Project SRL? Nici noi…
Cătălin DOCEA

În situația comparativă a tarifelor practicate de operatorii de apă potabilă și apă uzată, Aquatim SA Timișoara ocupă locul 19 din 44, cu un tarif de 7,05 lei, TVA inclus (3,53 lei / mc apă și 3,52 lei / mc canal). Cele mai scumpe servicii similare sunt prestate la Constanța – 8,82 lei / mc, iar cele mai ieftine la Ploiești – 4,77 lei / mc.

___-bun-agende-de-800-milioane-aquatim eLicitatie---Notificare-de-atribuire-la-cumpararea-directa---numarul-200915

LĂSAȚI UN MESAJ