DISTRIBUIȚI

Cel mai mare târg de job-uri al verii își deschide porțile la Timișoara. Peste 30 de firme de top din regiunea de vest vin la eveniment cu oferte de muncă, în special în domeniul tehnologiei informației. Târgul de joburi va avea loc în perioada 19-20 iunie la Casa Tineretului din Timișoara.

„Publicul țintă al târgului este alcătuit din persoane aflate în căutarea unui loc de muncă, persoane inactive, şomeri de lungă durată cu sau fără studii superioare, inclusiv absolvenți de liceu fără diplomă de bacalaureat care s-au specializat prin cursurile oferite în cadrul proiectului la Universitatea Politehnica Timișoara, precum: operator introducere, validare și prelucrare, operator calculator electronic şi reţele, operator procesare text, imagini, designer pagini Web, sau specialist în domeniul proiectării asistate de calculator. De asemenea, sunt invitați toți timișorenii care se află în căutarea unui loc de muncă sau vor să avanseze în carieră”, transmit organizatorii.

Proiectul se desfășoară în cadrul “ACTIV pe Piaţa Muncii: Abilităţi şi Competenţe Tehnice pentru Integrare şi Valorificare pe Piaţa Muncii” și este organizat de Universitatea Politehnica din Timișoara, care continuă implementarea strategiei proprii privind implicarea activă și permanentă în problematica societății.

Nicoleta POPA

LĂSAȚI UN MESAJ