DISTRIBUIȚI

• Interviu cu Andrei HERCZEG, un iubitor de sculptură, pictură şi de vinuri

Andrei HERCZEG şi soţia sa, Delia HERCZEG, sunt timişorenii care, în 2012, au venit cu o adevărată provocare pentru artiştii români, dar şi pentru cei din afara ţării. Cum a reuşit vinul să devină un element-cheie pentru una dintre cele mai importante expoziţii din oraşul de pe Bega, „Barrique Art – Artă şi vin. De Gustibus”? De unde pasiunea pentru artă şi ce a pregătit, în acest an, prin noua ediţie a taberei de sculptură? Andrei HERCZEG îi invită pe toţi iubitorii de frumos, dar şi pe cei care vor să vadă talentul concretizat al artiştilor în sculpturi de peste trei metri, la vernisajul ediţiei 2015. Evenimentul va avea loc sâmbătă, pe 4 iulie, de la ora 16:00, în curtea Facultăţii de Arte şi Design din cadrul Universităţii de Vest din Timişoara, iar curatorul va fi prof.dr. Marcel Tolcea.

Pentru mine este o satisfacţie să asist la actul de creaţie.
– Cum v-a venit ideea să iniţiaţi o tabără de sculptură?
– Este concretizarea unei pasiuni pe care o am încă din tinereţe. Am reuşit să organizez tabere de sculptură şi, în acelaşi timp, de pictură. Invit opt artişti, dintre care cinci români şi ceilalţi din afara ţării, mai ales din Franţa. Organizez simpozioane de sculptură pentru că îmi plac lucrările ce rezultă, oferind bucurie
privitorului. Pentru mine este o satisfacţie să asist la actul de creaţie. Sculpturile din acest an vor fi expuse în satul de vacanţă Gărâna, astfel încât mulţi turişti vor avea ocazia de a le admira.
– La a câta ediţie aţi ajuns?
– Tabăra de sculptură este la a IV-a ediţie în andezit – o rocă dură ca şi garnituri, de origine vulcanică. Seria taberelor este a V-a pentru că prima a fost în lemn, în 2009, pe peluza dintre Hotelul Central şi Muzeul Banatului din Timişoara. Prima tabără în andezit din România a fost la Gărâna, în următorul an. Au urmat două ediţii, în 2012 şi 2013.
– Cine sunt artiştii pe care i-aţi ales şi după ce criterii aţi făcut selecţia?
– În anul acesta discutăm despre o ediţie în care am reuşit să cooptez două generaţii: trei sculptori deja la maturitate, care au o carieră împlinită, şi trei mai tineri, bineînţeles foarte cunoscuţi şi recunoscuţi pe plan european. Este vorba despre Maxim Dumitraş din Sângeorz-Băi, Nicolae Fleissig – plecat în 1981 în Franţa şi Nesrin Karacan din Turcia, alături de Bogdan Raţa – care este lector la Facultatea de Arte şi Design din Timişoara, asistentul lui Dan Vişovan, şi Tamaş Attila – care s-a retras în zona Braşovului.
– Care este tema din 2015?
– Nu are o temă anume, este la latitudinea fiecărui artist. Toţi sunt maturi şi fiecare are căutările lui. Mi se pare puţin ciudat să le impun o temă. Ei realizează mult mai bine pe cercetările
proprii.
– Cât a durat tabăra şi care au fost principalele dificultăţi?
– Tabără de sculptură a durat trei săptămâni, suntem în ultima. Bineînţeles, finanţarea este componenta existenţială a simpozionului, dar pe lângă asta sunt foarte multe probleme legate de cazare, surse de curent, utilaje de mână şi logistică. Piesele au fost întoarse de câteva ori pe parcursul taberei şi cântăresc câteva tone. Te bucuri de realizările artiştilor.

Butoiul este obiectul care înnobilează vinul, iar artistul este omul care înnobilează, în continuare, butoiul.
– Am o curiozitate legată de expoziţia BARRIQUE ART. DE GUSTIBUS. A fost un eveniment cu un impact impresionant asupra comunităţii timişorene. Cum s-a născut pasiunea pentru artă?
– Legat de „Barrique Art – Artă şi vin. De Gustibus”, ideea s-a născut cum altfel decât la un pahar de vin cu prietenii mei – sculptorul Ştefan Călărăşanu şi pictorul Cristian Sida. Aceste baricuri sunt folosite tehnologic la înnobilarea vinului, după care viaţa lor se încheie, devenind simple recipiente de depozitare. Provocarea lansată artiştilor a fost ca obiectele ce au înnobilat vinul să fie ridicate la rang de artă nobilă, astfel încât viaţa lor să continue şi după ce şi-au încheiat misiunea în relaţia cu vinul.

Vinul coagulează în jurul lui tot ceea ce înseamnă frumuseţea de a trăi, printre care şi sculptura, pictura.
– În 2012 aţi avut artişti de mare valoare precum Dana Constantin, Silviu Orăvitzan, Cristian Sida şi Gopal Dagnogo, iar în 2013 amintesc de Adriana Lucaciu şi Zamfira Bîrzu. De ce tocmai butoaie de vin pe post de obiecte de lucru ce au fost, ulterior, transformate în adevărate capodopere ale frumosului?
– Am o pasiune legată de vinuri. Pentru a promova vinul de calitate, am deschis ENOTECA DE SAVOYA în Timişoara, în 2009, chiar în paralel cu prima tabără de sculptură. Vinul coagulează în jurul lui tot ceea ce înseamnă frumuseţea de a trăi, printre care şi sculptura, pictura. Am avut seri literare, bineînţeles. Bucuria de a trăi îngemănează toate aceste elemente spirituale ale vieţii noastre.
– Unde aţi fost invitat cu expoziţia?
– Am fost invitat în foarte multe locuri precum Franţa, Portugalia, Spania şi Italia. Din păcate, am fost nevoit să refuz pentru că logistica este foarte scumpă şi îngrijirea butoaielor este destul de sensibilă. Am reuşit să fac o dublă expoziţie la Budapesta, jumătate la Centrul Cultural Român şi cealaltă la un muzeu al industriei hoteliere şi turistice. A avut un mare succes. La cererea mai multor artişti care nu au prins să realizeze câte un butoi, în 2012, am dat drumul la ediţia a II-a, în 2013. Atunci am realizat încă 33 de butoaie. Ambele au fost expuse la Muzeul de Artă Timişoara, fiind invitat cu o selecţie şi la Iulius Mall. Cei de la PALACE MALL din Iaşi m-au invitat cu toată colecţia de butoaie, astfel că anul trecut am ajuns şi la ei.
Am vrut să arăt că, dacă el este preluat de un artist plastic adevărat, devine un obiect de artă foarte valoros, la fel ca o pictură sau o sculptură.
– Prof.dr. Marcel Tolcea s-a îndoit, la început, de ideea dumneavoastră de a da în folosinţă butoaie de vin. „Am crezut că va găsi puţini adepţi, mai ales că butoaiele urmau să însoţească expoziţia taberei de pictură de la Gărâna. Nici pe departe însă nu credeam că se vor strânge 22 de butoaie venite din partea unor persoane ce nu păreau să guste neapărat virtuţile ludice ale unei asemenea provocări”, spunea acesta.
– Prof.dr. Marcel Tolcea s-a îndoit de succesul proiectului, mai ales că ştim că aceste butoaie ajung – de obicei după folosire – în zona deplorabilă a kitsch-ului. Cumva, acea expoziţie cu butoaie am iniţiat-o pentru a aduce publicul aproape de arta contemporană. Butoiul ajunge prin mâna aşa-numiţilor „artizani” un obiect jenant – mese, scaune, fotolii etc. Acest kitsch este promovat foarte puternic în audio-vizual la ora actuală. Am vrut să arăt că, dacă el este preluat de un artist plastic adevărat, devine un obiect de artă foarte valoros, la fel ca o pictură sau o sculptură. Pentru un om de pe stradă este mult mai uşor să înţeleagă butoiul, un obiect mai apropiat de sufletul lui, decât dacă îi arăt un tablou poate abstract sau o sculptură.

Îmi doresc ca lumea, când se uită la o sculptură de artă contemporană, să priceapă mesajul transmis.
– La ce să se aştepte publicul timişorean privind vernisajul de sâmbătă?
– Discutăm despre un simpozion despre sculptură monumentală, asta înseamnă că fiecare piesă este de peste trei metri. Este o artă contemporană sută la sută, niciun fel de imitaţie. Pentru public este puţin de neînţeles şi asta este durerea mea. Sculpturile sunt pe două direcţii. Cele ale artiştilor maturi sunt mai abstracte, pe când celelalte sunt mai organice. Îmi doresc ca lumea, când se uită la o sculptură de artă contemporană, să priceapă mesajul transmis. Nu este o sculptură precum un bust al unui personaj de la 1800, de exemplu. Este un obiect artistic care transmite un mesaj şi dă o bucurie privitorului atunci când înţelege sensul pentru care a fost creat.
– Cum vedeţi promovarea artei în Timişoara? Ce aspecte trebuie îmbunătăţite?
– Evoluţia vieţii artistice din Timişoara nu mi se pare că e pe trendul cel bun. Simt că adevărata artă este înăbuşită de manifestările zgomotos kitschoase sau, în cel mai bun caz, mediocre artistic.
– Timişoara candidează pentru câştigarea titlului de Capitală Culturală Europeană 2021. Ce şanse are oraşul nostru?
– Cu toate eforturile actuale de reabilitare a oraşului, este foarte greu să acceadă la titlu de Capitala Culturală Europeană. Sper ca, prin câştigarea acestui titlu, oraşul să îşi recâştige recunoaşterea europeană.
– Mai trebuie adăugat ceva interviului?
– Pentru mine, este o deosebită bucurie nu doar rezultatul final, ci actul creaţiei în sine – perioada în care sunt alături de artişti. Pe lângă aceste proiecte, anul acesta sunt la a V-a ediţie a unui simpozion de pictură pe care îl organizez anual la Gărâna.

A. STOICA

Interviu cu Andrei HERCZEG – galerie foto

LĂSAȚI UN MESAJ