DISTRIBUIȚI

Aeroportul Internațional ”Traian Vuia” Timișoara rămâne în continuare sub tutela Guvernului, prin Ministerul Transporturilor. Deși a fost votat atât în Senat, cât și în Camera Deputaților, proiectul de lege pentru ca aeroportul să treacă la autoritățile din Timiș și Timișoara nu a primit ”undă verde” de la Curtea Constituțională a României, așadar, legea nu va fi promulgată. 

Inițiatorul proiectului de lege, social-democratul Alfred Simonis, spune că probabil, eroare a fost că se prevedea o cedare cu titlu gratuit de la ”centru” spre o împărțire procentuală între autoritățile județene și locale. ”N-am primit încă motivația CCR. Din păcate, a fost o decizie unanimă, ceea ce înseamnă că există o problemă în textul legii. Intuiesc că problema era că s-ar fi dat cu titlu gratuit și poate ar fi fost bine să punem o sumă modică. După ce vom vedea motivația CCR, vom invita toți parlamentarii de Timiș la discuții, pentru că îmi asum că nu i-am invitat”, a spus președintele PSD Timiș. Proiectul de legea prevedea că 55% dintre acțiuni vor fi ale CJT, 25% ale Consiliului Local Timișoara. Cele 20% dintre acțiuni ale Fondului Proprietate s-ar menține.

Social-demcoratul spune că nu va renunța la idee și va depune o nouă inițiativă legislativă în acest sens. ”Mi-e greu să înțeleg cum alte aeroporturi au trecut la autoritățile locale, cu excepția celui de la București și cel de la Constanța, care este aeroport NATO. Sper ca aeroportul din Timișoara să fie la consiliul județean și la primărie măcar pentru a elimina tentația băstinașilor care când ajung într-o funcție vor să transfere în județul lor fie acțiuni sau măcar managementul aeroportului. Nu avem alte pretenții decât să fie aeroportul Timișului. Inițiativa va fi redepusă”, a spus Simonis, cu referire ca acest lucru se poate întâmpla până sau după 6 decembrie, când vor fi alegeri parlamentare.

În acest an, Simonis a tot atras atenția că Marcel Vela și Gheorghe Falcă vor să facă fuziuni cu aeroporturile total neperformante din Arad și Caransebeș și cel timișorean. Aeroportul Internațional ”Traian Vuia” este organizat ca o societatea comercială de utilitate publică.

LĂSAȚI UN MESAJ