DISTRIBUIȚI

Artiștii timișoreni, dar nu numai, sunt așteptați să vină cu idei pentru proiectul ”Progres. Schimbări de paradigmă” al Asociației Timișoara Capitală Culturală Europeană 2021. Apelul de proiecte a fost extins.

Este vorba de programul cultural „Lumini captivante”, extins până în 13 noiembrie, ora 23:59. Asociația așteaptă propuneri de la artiști, dar și de la colective interdisciplinare. Propunerile pot fi intervenții, instalații multimedia și sonore, proiecții video, lucrări performative, etc. Toate lucrările vor fi prezentate în fostele ateliere de pe Take Ionescu ale STPT, adică în locație viitorului Centru pentru Artă, Tehnologie și Experiment MultipleXity. Astfel, sâmbăta aceasta, 7 noiembrie, este programată în intervalul orar 12-13 o vizită pentru cei interesați să vină cu propuneri, spre depunere. Pentru o organizare, organizatorii cer să fie contactați în acest sens la adresa  application@simultan.org.

Proiectele câștigătoare vor fi prezentate public în perioada 10-13 decembrie. Nu există niciun fel de restricție de participare la concurs. Este deschis tuturor celor interesați, indiferent de cetățenie, domiciliu, pregătire, experiență artistică, gen sau vârstă. Apelul de proiecte are un buget de 60.000 de lei, deoarece se vor acorda patru premii de câte 15.000 de lei fiecare. Pentru a vizualiza fotografii cu locația, înscrieri și alte detalii puteți accesa acest link atașat (https://timisoara2021.us20.list-manage.com/track/click?u=ec7fcdf0f3de2141971e8c928&id=ecda36af0d&e=9c76a788cb) .

Proiectul ”Progres. Schimbări de paradigmă” al Asociației TCCE 2021 și al Asociației Simultan aduce o reflecție artistică asupra istoriei și patrimoniului industrial din Timișoara, a modului în care memoria unor locuri și comunități s-a transformat sau chiar a dispărut. Frânturi de istorie colectivă și personală, narațiuni care chestionează acest proces de transformare vor fi remodelate dintr-o perspectivă socio-politică și tehnologică.

LĂSAȚI UN MESAJ