DISTRIBUIȚI

Pauza s-a terminat pentru ASU Poli, care va relua meciurile din Liga a II-a cu o lungă deplasare la Foresta Suceava. Una dintre marile probleme la reluarea competiției e legată de terenurile într-o stare proastă, fapt amintit și de antrenorul Brîndescu. Cu ocazia primei conferințe, echipa suporterilor și-a prezentat și noile transferuri, cu mențiunea că au lipsit Ioan Mera și Vlad Bâte.

În perioada de pregătire, ASU Poli a jucat un singur meci pe un teren de iarbă naturală. Sorin Brândescu ia în calcul acest factor, dar în același timp e mulțumit de transferurile din perioada de iarnă. ”Pot spune că suntem mulțumiți, dar vom vedea care vor fi și rezultatele. În turul campionatului am avut meciuri bune cu rezultate negative, sau momente când jucam de la egal la egal sau peste adversar, dar am făcut greșeli și rezultatul a fost în defavoarea noastră. În tur, la Suceava am făcut cadou trei goluri. A fost un penalti care nu a fost, o pasă la adversar și o minge scăpată de portar. Prin transferurile făcute pe axul central, cu Mera și Nicolescu, jucători maturi, sperăm să aducem încrederea care ne-a lipsit în turul campionatului. Suprafața de joc poate fi un atuu, poate nu. După ce vii de pe terenul sintetic, pe un teren de iarbă, parcă e alt sport. S-ar putea ca terenul să fie moale și să fie o luptă în noroi”, a declarat antrenorul Sorin Brîndescu.

Deocamdată, CSM Râmnicu-Vâlcea și Unirea Tărlungeni nu și-au anunțat oficial retragerile din Liga a II-a. Chiar și așa, tot va mai rămâne un loc de pe care se va retrograda. „Acest început stă sub semnul incertitudinii. Sunt echipe care vor să se retragă, ceea ce nu e bine. Nu e o lipsă de ipocrizie, chiar dacă cresc șansele noastre de a rămâne în Liga a II-a. Noi ne dorim să rămânem în Liga a II-a în urma rezultatelor de pe teren, nu pentru că se retrag echipe și nu mai cade nimeni. Consider că transferurile au fost o realizare reușită în proporție de 90%, în condițiile în care am vrut un portar care să ne confere o siguranță mai mare la nivelul porții. Suntem convinși că echipa va arăta altfel”, a spus managerul sportiv al alb-violeților.

Noile achiziții sunt entuziasmate de venirea la Timișoara

Clubul și-a prezentat și cinci din cele șapte transferuri. Pentru postul de portar, o opțiune e Victor Gîrlea. „Venirea mea sper să fie de bun augur. Sper să avem rezultate cât mai bune. Am întâlnit un grup unit, sperăm ca în acest retur să avem rezultate cât mai bune și să ne îndeplinim obiectivul. Meciul de la Suceava va fi un meci greu, pe un teren greu”, a precizat timișoreanul de 21 de ani. Alt portar tânăr este severineanul Ricardo Filip. ”Sunt bucuros că am venit la Poli. Au fost foarte mulți fani. E o echipă de Liga a II-a, cu obiectiv de salvare. Sunt convins că meciul de la Suceava va fi foarte greu, dar sunt convins că vom câștiga și vom urca în clasament”, a precizat Filip.

ASU Poli are și un jucător din Moldova, dar nu de la Suceava, ci de la Iași, Răzvan Gorovei. ”Am ales să vin aici pentru că este o șansă pentru mine. Timișoara este o echipă de tradiție. Sper să pot să cresc cât mai mult și să revin la potențialul meu. Am întâlnit o echipă bună, cu jucători buni, sper să ajut la îndeplinirea obiectivului. La Suceava ne așteaptă un meci foarte greu, cu o echipă ambițioasă care ne-a pus probleme și în tur, agresivă”, a precizat atacantul. Tot pentru aport ofensiv a fost adus Adrian Ungureanu, dar care deocamdată e accidentat. ”Sunt bucuros că am venit la Poli. Au fost foarte mulți fani. E o echipă de Liga a II-a, cu obiectiv de salvare. Sunt convins că meciul de la Suceava va fi foarte greu, dar sunt convins că vom câștiga și vom urca în clasament”, a precizat fotbalistul împrumutat de la Ripensia.

Pentru plusul de experiență, pe lângă Ioan Mera, a venit lugojeanul Bogdan Nicolescu. ”După șase ani petrecuți în afară, am decis că e momentul să mă întorc puțin acasă și am considerat că ASU Poli e cea mai bună decizie. Aici se încearcă să se facă lucrurile cât mai profesionist. Știm că în primele etape din retur nu sunt cele mai bune terenuri, dar am pregătit meciul de la Suceava și vom încerca să scoatem maximul de puncte”, a precizat mijlocașul central.

Echipa pleacă joi dimineața cu autocarul, și toată deplasarea se va face într-o singură zi, urmând ca vineri să se odihnească puțin jucătorii. Meciul începe sâmbătă la ora 11:00 și nu e televizat.

Anda DELIU

LĂSAȚI UN MESAJ