DISTRIBUIȚI

La mijlocul acestei săptămâni, ASU Poli a câștigat un joc amical disputat cu CSC Dumbrăvița, jucat pe stadionul Știința. Poliștii au câștigat cu 3-1 jocul, programat pentru ca și cei care au evoluat mai puțin în meciurile oficiale să prindă minute. 

Scorul s-a deschis încă din minutul 5, după un penalty obținut de Axente, și tot el a și transformat în poarta lui Popeț. După alte ocazii ale lui Axente și Casado, în minutul 22 a venit egalarea, prin golul lui Făgărășanu. Popovici a prins un șut în bară, iar în minutul 29, Codrea a obținut un penalty transformat de Casado. Din minutul 30, Alexa a folosit o altă echipă, dar dominarea a continuat.

Plazonja a trimis în poartă în minutul 36, dintr-o poziție de ofsaid, iar epste două minute, Romario Rus a marcat din cnetrarea atacantului croat. Sârbul Radunovic a trimis și el mingea în poartă, dar tot din poziție de ofsaid, iar pe final de joc, Manea a avut alte două ocazii. La acest meci nu a evoluat Scutaru, menajat din cauza unor probleme medicale.

ASU Poli Timișoara: Hindrich – Sofran, Mera, Bocșan, Popovici – Cioinac – Munteanu, Casado, Codrea, Ivanovici – Axente.

Au mai intrat: Păduraru – Jurj, Coadă, Bocșan Bîrlovean, Pamfile, Ignea, D. Andrei, R. Rus, D. Radu, Manea Plazonja, Radunovic

CSC Dumbrăvița: Popeț – Morariu, B. David, Podină, Pașcu – Jichici, Ferțu – Răzvan Rus, Făgărășanu, Ad. Ștefan – Mura

Au mai intrat: Telescu, Coroiu, Udrea, Giurgiu, Putnic, Piţuc şi Daminescu

Alexa as vrea un amical similar săptămâna viitoare cu CSC Ghiroda. ”E foarte important să aibă ritm de joc în caz că se va apela la ei. A fost și o parte de antrenament. Mă bucur că nu s-a accidentat nimeni și vom relua antrenamentele pentru meciul de la Slobozia. Vom încerca să mai jucăm cu Ghiroda. E foarte important pentru noi. Jucătorii care au evolaut mai puțin se vede că nu au ritm, au cedat la un moment dat. Dar e un lucru normal, pentru că ultimul meci în care au evolaut unii a fost amicalul cu Pandurii”, a declarat antrenorul alb-violeților.

Poli joacă sâmbătă de la 11 în deplasare la Slobozia.

foto. sspolitehnica.ro

LĂSAȚI UN MESAJ