DISTRIBUIȚI

ASU Politehnica va putea face o pregătire cu antrenamente normale, specifice jocului de fotbal, după ce s-a rezolvat și problema testării pentru coronavirus. Altfel, din stufosul departament de comunicare, față de mass-media din oraș se livrează doar ce vrea clubul, și nu se răspunde la întrebări care nu au nimic ieșit din comun, deși președintele Viorel Serban spune că a delimitat clar atribuțiile fiecărei persoane din club.

Publicația noastră a aflat de testare, iar Poli a confirmat informația. Conform clubului, în total, 34 de persoane au făcut testarea PCR pentru coronavirus, jucători, precum și mai mulți membri ai staff-ului. Testul a fost trecut cu bine, astfel că echipa nu mai trebuie să facă antrenamente în grupuri de zece. Măsurile de distanțare socială și igienă rămân însă valabile. Conform protocolului medical în vigoare în prezent, testul trebuie repetat la 14 zile. Dacă și CS Hunedoara se va testa, sâmbătă, Poli poate disputa un prim amical, pe Știința, conform programului din prezent.

Tocmai pentru că testul implică repetări regulate, am solicitat această informație clubului, fără a considera că e ceva exagerat în asta. Mai întâi, telefonic, responsabilului mass-media Cornel Biholari, care, la fel ca și la alte solicitări telefonice anterioare, a spus că nu știe și nu a resunat înapoi, deși așa ar fi fost normal. Pentru că telefonul cu informația nu a mai venit, am solicitat informația în grupul de comunicare cu presa. Responsabilul mass-media nu a răspuns, și, din nou, Sebastian Novovic a răspuns foarte deranjat: „Nu cred că suntem instituție publică, să fim obligați să comunicăm ceva”.

Precizăm că Viorel Șerban, Marius Cociu și Octavian Benga nu au putut fi contactați până la ora publicării articolului pentru mai multe informații, pe care departamentul de comunicare și marketing al clubului, alcătuit din trei persoane, refuză să le dea. De altfel, de când a fost adus Biholari la club, Novovic spune presei cu nonșalanță că jurnaliștii trebuie să preia doar ce livrează clubul și să nu pună întrebări. De altfel, deși există responsabil cu mass-media, Cornel Biholari, Novovic solicită ca presa să-l caute pe el! Novovic a intrat în toamnă la meciul de la Arad și în vestiarul echipei, sub privirile mirate ale jurnaliștilor din Arad, care au și relatat episodul.

La scurt timp, Mugur Gușatu și-a dat demisia. Novovic i-a spus rectorului de atunci, actualul președinte, ca nu a intrat în vestiar, contrazicând astfel ceea ce au văzut mai mulți jurnaliști cu ani buni de presă credibilă în spate. Cât despre instituție publică, clubul primește multe resurse fără a le plăti de la Universitatea Politehnica din Timișoara, o universitate de stat, care primește bani de la Ministerul Educației și Cercetării, adică fix statul român! Însă atunci când îți permiți să intri în vestiar înaintea antrenorului, nu te încurci în asemenea detalii.

 

LĂSAȚI UN MESAJ