DISTRIBUIȚI

Zona din jurul Stadionului ”Dan Păltinișanu” va avea, într-un viitor mai mult sau mai puțin apropiat, o nouă arenă de mare capacitate, două săli polivalente, dintre care una de mare capacitate, dar și o bază sportivă de tip 1, de antrenament. Cea din urmă va fi și primul obiectiv susținut financiar de Compania Națională de Investiții care se va termina, întrucât e și cel mai simplu de realizat.

Amplasamentul pentru baza sportivă de tip 1 va fi în spatele actualului ștrand Heaven, care ar trebui și el să ”dispară” din peisaj, deoarece contractul de închiriere pentru teren nu a fost prelungit de primărie. Baza va fi ridicată pe 14.0000 mp. ”A fost semnat contractul cu executantul în noiembrie. Vom preda amplasamentul către firma care se va ocupa de proiectare și execuție. Dacă totul merge conform planului, s-ar putea ca la începutul lui 2022 să avem gata baza sportivă”, a anunțat primarul Dominic Fritz. Acolo va fi un teren sintetic de fotbal cu nocturnă și tribună de 500 de locuri, plus un teren mai mic de handbal, minifotbal și baschet, plus vestiare și parcare.

În zonă se vor ridica și noua sală polivalentă de mare capacitate, pe actualele terenuri de antrenamente din spatele Stadionului ”Dan Păltinișanu”. Deocamdată, abia s-a desemnat firma pentru realizarea documentației tehnico-economică. De asemenea, tot Compania Națională de Investiții va ridica un nou stadion pe locația actualului, de a cărui demolare se va ocupa consiliului județean. Primăria va reorganiza puțin zona. ”Va fi o zonă de sport și recreere. Trebuie să construim o stradă între sala polivalentă și stadion. Toate demersurile vor începe de acum în ceea ce privește planificarea zonei, cu proiecte de mari investiții”, a punctat edilul timișorean.

De asemenea, pe strada Aurel Păunescu-Podeanu urmează, să se termine – cândva! – și sala polivalentă de aproape 3000 de locuri, deținută de Universitatea Politehnica și primărie, cu proiectul coordonat de prima instituție. Din nou, pentru a nu știu câta oară în zece ani, proiectul e în impas.

 

LĂSAȚI UN MESAJ