Ca în aproape orice final de săptămână, polițiștii au prins șoferi care s-au urcat la volan după ce au consumat alcool. În mai multe localități din județ, ghinioniștii prinși de oamenii legii s-au ales cu dosare penale.

La Săcălaz, sâmbătă seara, polițiștii secției 2 Rurale au prins un bărbat de 41 de ani beat la volan. Omul avea o alcoolemie de 1,02 mg/l alcool pur în aerul expirat. Tot seara, dar duminică, un șofer beat a fost prins la Silagiu, de Poliția Orașului Buziaș. În vârstă de 30 de ani, a avut o alcoolemie de 0,93 mg/l alcool pur în aerul expirat. Luni noapte, după ora 1, la finalul weekendului, alt șofer beat a fost prins  beat pe Calea Kikindei un bărbat de 34 de ani, și el beat. Polițiștii Orașului Jimbolia i-au măsurat o alcoolemie de 1,12 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Cei trei au fost duși la spital, pentru recoltarea de probe biologice. Pentur șoferul de la Silagiu, s-a constat că nu avea niciun permis de conducere. Astfel, s-au întocmit trei dosare penale pentru conducerea sub influența alcoolului și unul pentru conducerea fără permis.

LĂSAȚI UN MESAJ