În premieră, Camera de Comerţ Industrie şi Agricultură Timişoara va înfiinţa un Birou unic de consultanţă pentru oamenii de afaceri. Acesta va funcţiona începând din data de 23 iunie şi va veni în sprijinul întreprinzătorilor care vor primi informaţii direct de la reprezentanţii unor instituţii partenere, cum ar fi servicii deconcentrate, organizaţii regionale sau alte entităţi. Biroul va fi deschis în fiecare marţi între orele 9:00-12:00 şi va contribui la scăderea birocraţiei şi facilitarea dialogului dintre instituţiile statului şi mediul de afaceri. Biroul Unic va fi realizat printr-un acord de colaborare dintre CCIAT şi Instituţia Prefectului Timiş. În cadrul acestui acord, în acest an au fost organizate nouă seminarii de informare şi instruire pe diferite teme de legislaţie la care au participat peste 1.300 de agenţi economici. (sursa: RADOR)