Din păcate, după o lungă perioadă cu zile fără niciun deces sau maximum unul din rândul bolnavilor de covid-19, ieri a fost o zi ”neagră” din acest punct de vedere în Timiș. Au murit cinci persoane infectate cu coronavirus, ceea ce nu s-a mai întâmplat de luni de zile.  Desigur, azi sunt raportate mai multe cazuri noi, după reluarea testării în ritm obișnuit, dupa revenirea din minivacanța de Sfâtna Maria. 

România a ajuns la 3.170.726 de cazuri totale de la începutul pandemiei. În ultimele 24 de ore au fost depistate 7500 de cazuri noi, dintre care 1492 de reinfectări. Numărul deceselor a ajuns la 66.417, cu 42 noi decese raportate în ultimele 24 de ore, fără decese anterioare intervalului de referință (14 vaccinați). În spitalele din țară sunt internați astăzi 3701 de bolnavi de covid-19, cu 476 de minori. 274 de pacienți sunt la ATI, (între care 243 nevaccinați), cu 4 minori în ATI. România a ajuns la 13.379.741 de teste PCR făcute, după 5036 teste procesate ieri, dintre care 3168 în baza definiției de caz și 1868 la cerere. Numărul testelor antigen este de 11.038.741 după 23.626 de teste rapide făcute în ultimele 24 de ore.

Timișul are astăzi 165.503 de cazuri totale de coronavirus de la început de pandemie, după 487 cazuri noi, cu 39 minori între pozitivi. Ieri s-au făcut 1417 de teste în Timiș, dintre care 1087 teste rapide. Rata de infectare în județ este de 6,11. Între noii infectați există și 7 cadre medicale. De la ultima raportare,s-a raportat 5 decese în rândul bolnavilor de covid-19. Numărul total al deceselor a ajuns la 2060. Azi dimineață, în spitalele din județ, la paturile non-ATI, sunt internați 122 de bolnavi/suspecți de covid-19,  cu 11 minori. La ATI  se află 16 suspecți/confirmați de covid-19, internați în spitalele din județ.

DSP Timiș are sub supraveghere patru focare de coronavirus, în care nu sunt raportate cazuri noi:Secția Neurologie I a Spitalului Județean – 9 cazuri: Secția Neurologie II a Spitalului Județean – 9 cazuri; Secția de Medicină Internă a Spitalului ”Karl Diel” Jimbolia – 8 cazuri; Secția Chirurgie I a Spitalului Județean – 5 cazuri.

Iată situația județelor limitrofe: Arad, 271 cazuri noi și 74.499 totale; Caraș-Severin, 48 cazuri noi și 32.585 totale; Hunedoara, 230 de cazuri noi și totale 63.608. Timișul e pe locul 3 la numărul de cazuri totale de la început de pandemie.

LĂSAȚI UN MESAJ