De vinerea viitoare, timișorenii pot admira îngeri îmbrăcați în straine asemenea tradiționalei ii românești, la expoziția ”Îngeri cu altițe”. Picturile vor fi expuse la Galeria Rotondă, de la Casa de Cultură.

Lucrările aparține Mihaelei Laslo, în acruarelă. Artista este și restaurator, membră a Uniunii Artiștilor Plastici, filiala Ploiești, din 1997. A restaurat pictura troiței de la Muzeul Satului și Ușile Împărătești ale Bisericii Bunavestire, din Ploiești. Pictorița semnează multe expoziții de grupă și personale apărute în țară și străinătate. Vizitatorii vor putea admira lucrările create pentru a marca sărbătoarea Buneivestiri, dar și Paștele. Fiecare înger pictat are pe el o străveche tradiție românească. Vom regăsi colindul, mărțișorul, oul încondeiat, coronița de Sânziene, Steaua Reginei, bujorul românesc, toate alături de instalații floare, realizate de florari din Timișoara.

Conceptul îi aparține Andreei Diana Tănăsescu, în beneficiul Asociației „La blouse roumaine IA”. ”Întotdeauna am simțit că IA este o haină a zborului, iar altițele de pe umeri dau impresia că mânecile cămășilor noastre tradiționale sunt aidoma aripilor păsărilor sau ale… îngerilor. Pe altițe s-au cusut și s-au țesut atât de multe semnificații, încât nu este de mirare că modelele lor au devenit în timp opere de artă. Probabil că o astfel de altiță l-a inspirat și pe Henri Matisse, când a pictat La blouse roumaine. Ele transmit mereu emoțiile și sentimentele care s-au investit în ele, aducând până la noi urme ale unor forme de comunicare simbolică, pe care, de multe ori, doar inima e capabilă să le descifreze. Ca un dar divin, viziunea mea a prins formă datorită talentului și sensibilității artistei Mihaela Laslo, o bună cunoscătoare a artei iconografice și naive românești, care a transpus povestea Îngerilor într-o serie de talouri realizate în tehnica acuarelei, în stilul său propriu, inconfundabil”, spune Tănăsescu.

Expoziția e deschisă în perioada 24 martie – 24 aprilie.

LĂSAȚI UN MESAJ