Astăzi au avut loc meciurile primei faze naționale ale Cupei României și au jucat trei echipe din Timiș. Doar CSC Peciu Nou merge mai departe.
După ce nu s-a mai înscris în Liga 3 și va continua doar în Liga 5 din cauza problemelor cu stadionul, hoenxi Buziaș a onorat competiția și a fost prezentă la jocul cu Voința Lupac, lângă Reșița. ”Croații” s-au impus cu 5-0, lejer. Alexandru Avramovici a marcat primele trei goluri, în minutul 32, 60 și apoi 70. Allen Dalipi a majorat diferența la 4-0, iar Petrică Tilian a stabilit scorul final. Buziașul și-a încheiat astfel prezența nivel național pentru cel puțin doi ani.
La Periam, Avântul a primit vizita lui Peciu Nou. În minutul 12, Marco Enciu a dat autogol, dar s-a revanșat peste două minute, când tot jucătorul oaspeților a egalat. Bogdan Ferțu a înscris golul victoriei în minutul 85 și Peciu merge mai departe în Cupa României.
În următoarea faza vor intra și Poli, Ghiroda și Dumbrăvița.