La ultima ședință de Guvern de dinainte de alegerile locale, executivul a aprobat solicitarea Primăriei Municipiului Timișoara pentru Pădurea Verde. Una dintre cele mai mari promisiuni ale lui Nicolae Robu în perioada electorală, transformarea pădurii într-un imens parc, a primit undă verde.

Ideea a fost lansată de Robu vara aceasta, cu ocazia unei vizite a ministrului Mediului, Apelor și Pădurilor, Costel Alexe, la Timișoara. ”S-a aprobat trecerea a 520 de ha de pădure, de la statul român, Romsilva, la Municipiul Timișoara. Drept urmare, după insistențe foarte multe, iată că ce v-am promis s-a materializat. Acum pădurea verde e a noastră. Ne vom putea bucura de ea așa cum înainte nu am putut, când era o pădure oarecare, administrată de Romsilva. Vom face o pădure-parc. Nu vom tăia copacii, pentru că este interzis săs e taie copacii”, a snunțat Robu.

Amenajarea va fi una cu mobilier urban bazat pe lemn. Primarul spune că pentru proiect se va face un concurs de soluții. ”Vom face o mulțime de piste de biciclete, bănci, foișoare. Nu se permite utilizare metalului și a plasticului, totul va fi de lemn. Am decis ca  ce facem acolo să se stabilească printr-un concurs de soluții”, a mai sus Robu. Edilul vrea acolo o zonă de recreere, cum promite că va fi, pentru festivaluri, și la Cioca, plus ”excentrica” promisiune de zonă cu lac artificial și o colină.

foto. discovertimis.com

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ