CFR Timișoara a pierdut la scorul de 6-4 deplasarea de la Odorheiu Secuiesc. Elevii lui Robert Lupu au condus și la pauză, dar și ulterior, chiar cu 4-1, dar în zadar.
Timișorenii nu i-au avut nici la acest meci pe sârbul Krstic și pe columbianul Bedoya, iar asta s-a simțit. În minutul 20 a deschis scorul Ionuț Nemițanu, și a fost singurul gol marcat în prima repriză. La reluarea jocului, Andor Balint a egalat în minutul 23. Vali Ilaș a readus rapid oaspeții în avantaj, după un minut, iar Nemițanu a mai înscris de două ori, pentru 1-4 pe tabelă în minutul 9. Au urmat însă nu mai puțin de cinci goluri consecutive ale gazdelor, marcate de Levente Tanko, Richard Iszlai, Andor Balint, și același Tanko, de două ori.
CFR Timișoara va juca din nou luni, 19 decembrie, de la ora 17, acasă cu Luceafărul Buzău.