Procesul pentru stabilire a unui viitor city-manager al Timișoarei este în plină desfășurare, iar în acest moment, se fac interviuri telefonice. Dominic Fritz spune că la începutul anului viitor vor fi scoase la concurs și alte două posturi de funcționar public, cel de arhitect-șef și de secretar general al primăriei.

Din cele 309 CV-uri depuse s-a ajuns la selectarea a 20 dintre ele. ”Suntem în faza în care 20 de oameni sunt intervievați telefonic. Din acest grup, trei, maximum cinci vor veni la primărie, să se întâlnească cu mine și o comisie de selecție. Sper ca până de Crăciun vom putea anunța cine va fi city-managerul Timișoarei”, a declarat primarul Dominic Fritz. Un zvon spune că Rudolf Graf, deja consilier personal al primarului, va fi viitorul city-manager, dar Fritz a spus că Graf nu și-a depus CV-ul și că nu ar fi fost serios să facă asta după ce tocmai s-a înhămat pe alt post. ”Dacă cineva are fantezii de genul, nu știe că eu lucrez cu oameni serioși și nu ne jucăm aici”, a răspuns Fritz.

Pentru anul viitor, primarul vrea să scoată la concurs și posturile de arhitect-sef și de secretar general. ”O să anunț ANFP că fac un concurs la începutul anului viitor pentru poziția de arhitect-șef al Timișoarei și se secretar general al primăriei. Amândouă posturi sunt ocupate acum doar de interimari. Mă bucur că pas cu pas vom începe să înlocuim prin concurs posturile care sunt doar cu interimate. Așa că cei interesați să fie pe fază la începutul anului viitor”, a adăugat primarul.

În prezent, arhitect-șef e Monica Mitrofan, iar secretar general este Caius Șuli. Dominic Fritz a spus că la începutul anului viitor ar vrea să regândirea organigramei, doar că pentru asta e nevoie și de un audit complet în primărie. Momentan, auditul nu se poate face din cauza restricțiilor generate de pandemie, pentru că cei ce fac auditarea trebuie să vină și fizic în clădirea primăriei.

LĂSAȚI UN MESAJ