DISTRIBUIȚI

Sâmbătă, Ripensia va juca primul meci acasă din acest an, cu Csikszereda Miercurea Ciuc. Bănățenii vin după egalul nesperat poate obținut pe terenul Rapidului, iar Cosmin Petruescu știe că e foarte important ca elevii săi să nu devină euforici.

Ripensișii nu au probleme de lot înainte de acest joc. Petruesuc a punctat statutul clubului din Secuime, tocmai pentru a-i ține pe fotbaliști montați. ”Am rămas echilibrați, am rămas conectați la miza jocului după egalul obținut cu Rapid. E un punct important, atât din prisma clasamentului, cât și din punct de vedere al moralului, dar în același timp suntem conștienți că meciul trecut este istorie și sâmbătă va fi o cu totul și cu totul altă partidă. O partidă foarte dificilă împotriva unui club în jurul căruia s-a creat o emulație masivă. S-au făcut investiții, atât în infrastructură, cât și la nivelul lotului de jucători și al academiei. Un club care își dorește să devină un pol important al fotbalului românesc. După investițiile care s-au făcut acolo au toate șansele să se întâmple acest lucru”, spune Petruescu.

De altfel, antrenorul a punctat și eficiența defensivă a adversarului. ”Legat de echipa adversă, i-am văzut în mai multe meciuri. Sunt o echipă foarte organizată, care practică un fotbal de angajament, o echipă agresivă în sensul bun al cuvântului, foarte organizată, în special în plan defensiv. Cred că au în primele trei apărări din Liga 2 ceea ce spune multe despre modul în care gândesc și pregătesc meciurile. Suntem conștienți de importanța jocului, de miza jocului, dar în același timp suntem pregătiți să facem un joc bun și să obținem toate cele 3 puncte. Va trebuie să ne punem în valoare atuurile pe care le avem și noi. I-am văzut, le cunoaștem punctele forte, le cunoaștem și punctele mai puțin bune. Important e să punem în practică și să găsim cele mai bune soluții pentru a tranșa victoria de partea noastră”, a mai spus antrenorul.

Meciul începe sâmbătă la 11 și nu va fi televizat.

LĂSAȚI UN MESAJ