DISTRIBUIȚI

CSM Lugoj e în careul de ași al campionatului după ultimul succes cu 3-0 din meciul decisiv al sferturilor, cu CSO Voluntari. Cu acest rezultat, echipa și-a garantat cel puțin locul 4 în acest sezon, cea mai bună clasare din istoria clubului, în stagiunea în care a câștigat în premieră Supercupa României și a jucat finala de  Cupă Challenge.

Lugojul a dovedit în sferturi că e dependentă de Yelizaveta Ruban, căci după ce azera a făcut o întindere în meciul doi, echipa a pierdut la voluntari. Extrema a fost recuperată și a putut să-și ducă echipa spre victorie. CSM Lugoj a intrat foarte bine din primul set, pe care l-a adjudecat la scorul de 25-14. Voluntariul și-a mai revenit în al doilea set, dar insuficient pentru a conduce, astfel că al doilea ct s-a încheiat cu 25-21.

Lucrurile au stat altfel în setul al treilea. Voluntariul a condus și cu 6 puncte. Lugojul a revenit de la 7-13 și a bifat prima egalare la 19. A fost și 22 egal, după care bănățencele au terminat setul la scorul de 25-22, pentru un total de 82 de minute efective cu mingea în joc. Ruban a bifat cele mai multe puncte pentru Lugoj 13. Pentur Voluntari, Nneka Onyejekwe a fost autoarea a 12 puncte.

Pentru CSM Lugoj, care a ocupat locul 3 la final de sezon regulat, urmează acum prima manșsă din semifinala cu CSM Târgoviște, formația de pe locul 2. Primul joc va fi în Dâmbovița, weekendul viitor.

LĂSAȚI UN MESAJ