DISTRIBUIȚI
Nationala de handbal masculin a Romaniei (echipament galben-albastru) a invins, la Cluj-Napoca, reprezentativa Poloniei, cu scorul de 28-23 (11-9), in cea de-a doua partida din grupa a 2-a preliminara a Campionatului European din 2018. DAN TAUTAN/MEDIAFAX FOTO

Naționala României de handbal masculin a României a pierdut la scorul de 23-22 meciul cu Serbia, al treilea din grupa 2 de calificare la Europeanul din 2018. A fost un meci cu multe răsturnări de situație, după care tricolorii lui Xavier Pascual au consemnat prima înfrângere din campania de calificare, dar și cu un incident incredibil în sala din Baia Mare.

România a început meciul cu Cristi Fenici de la SCM titular la coordonare și a făcut-o bine. La jumătatea reprizei a intrat și timișoreanul de la Tremblay en France, Marius Sadoveac, care s-a schimbat pe parcursul meciului cu Demis Grigoraș pe postul de inter dreapta. La scorul de 8-8, becurile au cedat într-o parte a săii, iar jocul s-a întrerupt minute bune. A fost în dezavantajul României, pentru că Serbia a reușit să recupereze din diferență și s-a dus la 9-13 pe tabelă la pauză. În repriza a doua, România a făcut un joc bun și a revenit. Finalul a fost unul echilibrat, dar Serbia a marcat la ultimele faze de joc și s-a impus.

Fenici a terminat meciul fără goluri, dar cu multiple pase decisive pentru coechipieri. Marius Sadoveac a marcat două goluri, unul în fiecare repriză, și a primit și o eliminare de două minute. Cele două echipe se întâlnesc din nou duminică, la Kragujevac. La jumătatea campaniei, România are 4 puncte. Și extrema dreapta de la SCM Poli, Marko Lasica,a  jucat pentru Muntenegru, care a făcut egal cu Islanda. Jucătorul a dat trei goluri, dar a și primit un cartonaș roșu.

(foto: prosport.ro)

 

LĂSAȚI UN MESAJ