DISTRIBUIȚI

În timp ce în oraș, migranții se plimbă nestingherit și de multe ori și fără măști, iar plângerile oamenilor stau cu lunile nesoluționate în secții, Poliția condusă de Alin Petecel are ca prioritate acțiunile de imagine. Săptămâna aceasta, polițiștii au fost trimiși să le povestească oamenilor despre prevenirea infracțiunilor stradale.

Acțiunea a avut loc marți, joi și vineri, în intervalul orar 10-12. Cei care au participat au fost polițiștii Biroului de Analiză și Prevenirea Criminalității și s-a acționat pe aria de acoperire a secțiilor 2,3 și 4. Concret, s-au făcut acțiuni de informare în magazinele din Calea Buziașului, dar și în centrele comerciale din Calea Șagului, bulevardul Liviu Rebreanu și strada Dacia. Cetățenilor li s-a vorbit despre modalitățile de autoprotecție împotriva infracțiunilor stradale.

Polițiștii se laudă că ar fi identificat grupurile de perspoane cu grad ridicat de vulnerabilitate și le-au informat despre riscurile pe care și le asumă când nu au un comportament preventiv. De asemenea, s-a discutat cu cetățenii și angajații societăților de pază despre cum să adopte o atitudine antiinfracțională și ce măsuri să ia pentru micșorarea numărului de infracțiuni.

Polițiștii au împîrțit și materiale cu caracter informativ-preventiv, dar și un ghid de prevenire a criminalității.

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ