Lucrurile își urmează cursul firesc după eșecul la alegerile locale ale lui Nicolae Robu. În PNL Timiș e vremea schimbărilor, iar Biroul Politic Județean a fost dizolvat. De asemenea, și Dan Diaconu și-a dat demisia de la conducerea organizației locale. Noi decizii urmează să se ia însă abia săptămâna viitoare.

Biroul Politic Național al PNL a dizolvat toate biroul locale sau județene care au obținut un scor sub 27% la alegeri. Nicolae Robu, care știa că urmează inevitabilul, și-a dat demisia din funcția de președinte ale filialei Timiș de luni. Miercuri, conducerea partidului a dizolvat și Biroul Politic Județean. ”BPJ Timiș a fost dizolvat de BPN al PNL. S-a luat act de demisia domnului Robu din funcția de președinte al filialei. Organele interimare de conducere vor fi stabilite de către Biroul Politic Executiv în cel mai scurt timp”, a transmis Alin Nica astăzi înainte de prânz, presei.

Sedința Biroului Politic Național era în desfășurare, dar Nica nu a mai revenit cu alte precizări. Alte decizi nu sau mai luat. ”Cel mai scurt” timp va fi, de fapt, luni, 5 octombrie, când se reunește Biroul Politic Executiv. Cel mai probabil, Alin Nica va fi președintele interimar al partidului, până la noi alegeri. De asemenea, se va numi un Birou Politic Județean tot interimar. Președintele PNL Timișoara, Dan Diaconu, și-a dat și el demisia din funcție.

Iată vechea componență a Biroului Politic Județean: Cosmin Tabără, Nicolae Bitea, Claudiu Buciu, Florin Bucur, Sorin Tilihoi, Florin Răvășilă, Samuel Lupulescu, Marius Graur și Sorin Margău, Filip Petru, Vasile Bejera, Liviu Cocean, Adriana Corbeanu și Luchian Savu. Liliana Oneț a făcut parte din structura până a devenit prefect.

LĂSAȚI UN MESAJ