DISTRIBUIȚI

Universitatea de Vest anunță în premieră lansarea oficială a cursului ”Diplomacy for CSDP”, organizat sub egida Colegiul European de Securitate și Apărare (ESDC). Cursule ste organizat în colaborare cu instituții de renume la nivel european.

Momenta, curusle ste în forma pilot, iar înscrierile se fac prin instituțiile guvernamentale ale fiecărui stat membru UE. Vor exista colaborăru cu specialiști de la instituții precum Academia Diplomatică din Viena, Institutul Diplomatic Român, Universitatea din Oxford, orecum și Ministerul Afacerilor Externe. ”Concretizăm contribuția UVT la activitățile Colegiului European de Securitate și Apărare (ESDC) prin acest curs pilot, dedicat pregătirii în domeniul diplomației, pentru actorii interesați de misiunile aferente Politicii Comune de Securitate și Apărare a UE. Astfel, ne implicăm direct pentru susținerea intereselor publice ale României în corul familiei națiunilor europene unite”, spune rectorul Marilen Pirtea.

Din 2020, UVT este membră a Colegiului European de Securitate și Apărare. Colegiului European de Securitate si Apărare (ESDC) a fost înființat în 2005, cu scopul de a oferi programe educaționale la nivel strategic pentru politica europeană de securitate și apărare, concretizată în Politica Comună de Securitate și Apărare europeană (Common Security and Defence Policy – CSDP2). Statele membre UE participă prin efort voluntar la această structură de pregătire a specialiștilor europeni în securitate și apărare, din care fac parte funcționari publici, diplomați, ofițeri de poliție și personal militar din statele membre ale UE și instituțiile UE implicate în CSDP.

LĂSAȚI UN MESAJ