DISTRIBUIȚI

Cafeneaua Reciproc Timișoara, cafenea întreprindere socială, Str. Mărășești 14 
9 octombrie – 9 noiembrie 2015

Vernisaj: joi, 8 octombrie, ora 19:00

Program zilnic: 10:00-00:00

 

Context: România, 2015

  • Statisticile arată că 1 din 10 copii cu vârsta între 7 și 10 ani nu frecventează învățământul primar iar într-un singur an școlar peste 24.000 de copii au abandonat școala și peste 365.000 de copii (3 – 17 ani) nu erau înscriși în nicio formă de învățământ (sursa: Salvați Copiii România prin programul și campania „Educație pentru toți copiii”)

Expoziția „Copiii care nu se văd” a lui Daniel Brici abordează diferite aspecte ale vieții sociale dificile în cazul unor copii din România, oferind informații statistice și posibile soluții despre copii din medii defavorizate.

Daniel Brici a decis să prezinte unele realități sociale dificile din România. Arta sa este foarte influențată de oamenii din comunități dezavantajate social, mai ales de copiii neglijați care devin „invizibili” social. Brici încearcă să dea acestor copii dacă nu o voce, atunci o „față”. Începând cu 2009, dedică subiectul majorității lucrărilor sale „copiilor care nu se văd”, din suburbii, de la țară, trăind printre ei, vorbind cu ei și încercând să îi facă vizibili.

Daniel Brici este un artist tânăr emergent, născut în 1987, care trăiește și lucrează în Reșița. Lucrările sale au fost expuse în expoziții în România, Olanda, Italia, Elveția și Danemarca. În 2012 a fost nominalizat la V Premio Internacional De Artes Plasticas Fundacion Maria Jose Jove Bienal, Spania. Apare în cartea Snapshot Romania, Contemporary Artists from Romania, Imago Mundi – Luciano Benetton Collection, 2013. În 2014 Nasui Collection & Gallery a expus lucrări de-ale sale în Zurich și Copenhaga. „Copiii care nu se văd” este prima sa expoziție personală la Nasui Collection & Gallery.

Brici este interesat de viața suburbană românească, cu toate contradicțiile sale și simultaneitatea unor realități foarte diferite. Locuind și lucrând într-un oraș post-industrial cum este Reșița, artistul a fost impresionat și influențat de oamenii care se luptă cu sărăcia, oameni care sunt și vecinii săi. Realitatea acestora este grea și tensionată: copiii din aceste comunități sunt neglijați social, iar Brici simte nevoia să dea o „față” acestor copii – îi desenează sau pictează și dă numele lucrării folosind chiar numele mic al copiilor desenați. Prin acest proces, încearcă să dezvăluie mai multe straturi din realitatea imediat înconjurătoare: ceva sau cineva care „nu se vedea” acum „poate fi văzut”. Prin această abordare, copiii invizibili, care uneori nu au certificate oficiale de naștere, pot acum fi cunoscuți prin intermediul lucrărilor sale.

Brici folosește o tehnică de hiper-realism, cu  detalii meticuloase, pe care o alternează cu o tratare de tip  contur și spații rămase libere. Datorită acestei succesiuni de abordare, arta lui Brici poate fi descrisă ca având un efect de „lucrare neterminată”. Caracteristica vizuală a lucrărilor sale este alternarea de la porțiuni extrem de finisate în desen sau culoare la bucăți întregi de pânză cu intervenții liniare abia schițate în alb și negru.

Lucrarea „Toto și surorile lui” este invitată în expoziția „Copiii care nu se văd”. Aceasta a fost comisionată special în 2014 pentru a reprezenta afișul filmului documentar omonim, regizat de Alexander Nanau și multipremiat internațional. Documentarul urmărește viața lui Totonel, un băiețel de nouă ani care trăiește într-un ghetou din București, într-un apartament minuscul, împreună cu cele două surori și cei trei unchi dependenți de droguri. Când avea cinci ani, mama sa a fost arestată pentru trafic de droguri. Toto are speranțe foarte mici că va putea deveni un adult diferit de cei din jurul său, până când viața sa se schimbă atunci când ajunge să frecventeze un club educațional de la o școală din apropiere. Filmul este produs de HBO Europe, Strada Film și Alexander Nanau Production.

Informațiile statistice naționale sunt puse la dispoziție de Salvați Copiii România, care dezvoltă un program și o campanie – „Educație pentru toți copiii”, prin care oferă soluții pentru prevenirea şi reducerea abandonului şcolar pentru copiii și tinerii din comunități defavorizate. 

 

Producător

Nasui collection & gallery este un operator cultural ce susține arta contemporană și artiști din România în mediile internaționale. Prezintă lucrări importante ale creației unei selecții atente de artiști contemporani români, în contexte naționale și internaționale favorabile.

Promovează cultural și investițional artiști care lucrează în artele vizuale contemporane: pictură, sculptură, fotografie, performance, cercetare și inovație.

Nasui collection & gallery se deschide în decembrie 2010 și organizează proiecte în diverse contexte culturale prestigioase cum ar fi Bienala de artă contemporană de la Moscova 2011, Independents Liverpool Biennial 2012 și 2014, Bienala de la Veneția 2013, Manifesta St. Petersburg 2014.

www.cosminnasui.com

https://www.facebook.com/cosmin.nasui

https://twitter.com/cosminnasui

www.linkedin.com/company/nasui-collection-&-gallery

 

Partner

Cafeneaua Reciproc Timișoara este un demers de economie socială inițiat de către Asociația ECOSENS, fiind reprezentat de deschiderea unui spațiu de consum responsabil și de crearea unui număr de 7 locuri de muncă pentru persoane vulnerabile pe piața muncii. Toate veniturile obținute din activitatea economică sunt folosite pentru susținerea misiunii sociale a asociației și crearea de locuri de muncă sustenabile. Cafeaua este organică și provine din Comerțul Echitabil (Fair Trade), restul produselor provin din lanțuri alimentare scurte, de la mici producători sau asociații neguvernamentale. https://www.facebook.com/reciproc.ro

 

 

Partener media

Din 2009 Modernism.ro susține, promovează și expune evenimente culturale de anvergură, proiecte bilaterale și internaționale din toate domeniile culturii contemporane, cu accent pe artele vizuale. Are peste 70.000 de vizitatori unici lunari și 90% vizitatori din Europa de Est.

ism@modernism.ro

http://www.modernism.ro 

http://www.facebook.com/modernism.ro

http://www.twitter.com/modernismro

http://www.youtube.com/user/modernismpunctro

http://www.linkedin.com/company/modernism.ro

http://pinterest.com/source/modernism.ro

http://modernismro.tumblr.com/

 

 

Organizarea expoziției este realizată în cadrul proiectului Sprijin integrat Structurilor de Economie Socială (SISES), proiect co-finanțat prin Programului Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013 din Fondul Social European. Proiectul este implementat de către Fundația Civitas în parteneriat cu Asociația Centrul pentru Politici Publice din Cluj-Napoca (CENPO), Fundația NESsT România și Fundația Civitas pentru Societatea Civilă Odorheiu Secuiesc.

LĂSAȚI UN MESAJ