DISTRIBUIȚI

După aproape o lună și jumătate, la Stadionul Electrica nu s-au terminat lucrările de renovare. Dacă pe stadioanele din București făcute de Compania Națională de Investiții sau la Arad se lucrează cu spor, se pare că pe arena deținută de STPT, lucrurile se fac în ritm mai domol.

Lucrările la Stadionul Electrica au început din primele zile ale lunii martie. După ce vechile scaune și gradene au fost îndepărtate, tribuna a rămas „golașă” și așa s-a jucat meciul cu Dunărea Călărași, partidă la care spectatorii au stat în picioare. Denivelările și crăpăturile au fost remediate între timp. Montarea scaunelor nu a început însă. ”Eu știu că se lucrează. Luni nu erau scaunele montate. Se lucrează în continuare la hidroizolare. Scaunele noi eu știu că au fost achiziționate deja. Vor fi albastre, culorile clubului Electrica”, ne-a declarat președintele Ripensiei, Dumitru Mihu.

Programarea inițială a lucrărilor era de trei săptămâni. Iată, s-a ajuns aproape la un termen dublu, probabil și pentru că pandemia de coronavirus a oprit campionatul de fotbal. Scaunele vechi de pe Electrica erau violet, rămase de pe vremea când pe acel stadion juca Poli 2002. Noile nu vor fi nici în culorile lui Poli, nici ale Ripensiei. ”Scaunele vor fi alb-albastre, culorile noastre”, ne-a declarat purtătorul de cuvânt al STPT, Cosmin Bradu. STPT este proprietarul bazei sportive Electrica.

Gazonul de pe stadion era foarte deteriorat, iar acum a avut șansa să-și revină, la fel ca gazonul de pe arena din Ciarda Roșie, unde joacă juniorii mari ai Ripensiei. ”Gazonul de pe Electrica și-a mai revenit, crește, chiar dacă în unele zone încă nu este iarbă. În Ciarda avem în schimb un gazon foarte bun. E gazon de Champions League. Am pus nisip, am însămânțat și am pus și îngrășământ. Îl tundem la trei zile, crește foarte rapid”, ne-a mai spus Dumitru Mihu.

foto: https://www.facebook.com/RipensiaTimisoara/

LĂSAȚI UN MESAJ