DISTRIBUIȚI

Trupul neînsuflețit al unei femei a fost descoperit de poliție în noaptea de miercuri spre joi, în curtea unei case din satul Variaș. Ancheta scoate la iveală detalii șocante: femeia de 64 de ani era moartă din martie, iar criminalul este chiar fiul victimei!

Bărbatul și-a ucis mama în urma unui conflict spontan, fără să aibă neapărat intenția de a o omorî, iar apoi pur și simplu a îngropat-o în curte. ”În sarcina inculpatului s-a reținut că în seara zilei de 29.03.2020, în urma unui conflict spontan, pe fondul consumului de alcool, inculpatul P.A.-S. ar fi împins-o cu forță pe mama sa înspre un pat aflat în locuința comună, iar victima s-ar fi lovit de tăblia patului, căzând la pământ, inconștientă. Apoi, inculpatul P.A.-S. ar fi târât victima și ar fi abandonat-o într-o încăpere din fața bucătăriei, care nu era prevăzută cu ușă, deplasându-se în altă cameră unde s-ar fi culcat până a doua zi, când a constatat decesul mamei sale. În aceste condiții, pentru a acoperi urmele, ar fi îngropat victima și ar fi ars salteaua patului de care aceasta s-ar fi lovit”, informează procurorii.

De ieri, Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale pentru criminal, acuzat de violență în familie – loviri sau vătămări cauzatoare de moarte comise asupra unui membru de familie (mama). Tot ieri, acuzatul a fost prezentat în fața judecătorului de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Timiș, care a admis cererea pentru emiterea unui mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Teribila crimă a ieșit la iveală după ce poliția a deschis un dosar pentru privare de libertate, după ce s-a reclamat absența femeii. Acum se fac cercetări pentru stabilirea împrejurărilor comiterii faptei.

foto: renasterea.ro

LĂSAȚI UN MESAJ