După o primă repriză excelentă, ASU Poli a terminat la scorul de 2-2 cu CS Balotești, care a egalat la Timișoara în doar două minute. Bănățenii au avut 2-0 la pauză, dar atacanții au tratat cu prea multă ușurință multe faze, iar ilfovenii au reușit să egaleze. După meci, unul la care Bădăuță a apărut vopsit blond, Andone a vorbit despre atitudinea slabă a unor jucători.

Încă din startul reprizei, Taub a fost lovit destul de serios și a sângerat puternic, iar până la urmă a și fost schimbat de Topic. Staicu a avut o ratare din  poziție centrală, în minutul 15, iar peste două minute, tânărul portar Dur-Bozoancă a intervenit spectaculos la o acțiune a lui Liviu Ion. Adrian Poparadu a deschis scorul în minutul 27, cu un șut plasat dela 20 de metri, fără preluare. Sorescu și Staicu l-au pus la încercare pe portarul Iordan, ultimul cu minge la vinclu, dar goalkeeperul ilfovean a făcut față. La corner însă, după centrarea lui Sorescu, Krausz a marcat cu capul din colțul careului de 6 metri pentru 2-0 în minutul 31. Sorescu a mai avut două ocazii, cu șut scos de Iordan și execuție pe lângă buturi. Până la pauză, în minutul 43 Marius Staicu a tras în portar după o acțiune colectivă de atac, astfel că la pauză s-a intrat cu 2-0.

Oaspeții au făcut două schimbări la pauză, pentru a încerca ceva. Mera a greșit în minutul 47, mingea a ajuns la Răuță, dar Dur-Bozoancă s-a culcat și a prins mingea. După două minute, Predescu a tras în bară, după o așezare făcută de Staicu. A fost rândul lui Bozoancă să scoată o centrare a lui Neagu. În minutul 53, Alexandru Coman a avut un șut pe care portarul timișorenilor a încercat să-l prindă, dar Nica a venit și a băgat mingea în poartă. Peste două minute, Baloteștiul e egalat la contraatacul rapid al lui Gojnea. Bozoancă a avut și o ieșire hazardată, dar Motreanu a respins pentru siguranță.În minutul 70, Predescu a tras pe direcția lui Iordan, pentru ca apoi, portarul ilfovean să rețină șutul din întoarcere al lui Bădăuță. La final, o lovitură de cap a lui Mera s-a scurs pe lângă poartă, iar bănățenii au obținut un punct.

ASU Poli Timișoara: Dur-Bozoancă, Motreanu, Bilia, Mera, Taub (min 18 Topic), Poparadu (min 66 Ignea), Sorescu, Predescu, Krausz, Plămadă, Staicu (min 54 Bădăuță)

 CS Balotești:  Iordan, Filip, Dedu (min 46 Gheorghe), Ciubuc, L. Ion (min 77 Andrei), Marciuc, Paraschiv (min 46 Neagu), Gojnea, A. Coman,  Răuță, Nica

Bogdan Andone a avut de reproșat elevilor săi lipsa de atitudine. ”I-am avertizat pe băieți la pauză să rămână concentrați, să nu se relaxeze. Am și accentuat acest lucru. Știam că Baloteștiul e o echipă de contraatac, cu jucători de viteză. Le-am cerut să nu trateze meciul superficial, dar începutul de repriză a fost dezastruos din toate punctele de vedere. Am avut o ocazie mare a lui Staicu pe finalul primei reprize, apoi a venit bara lui Predescu… Nu ai voie să nu marchezi din aceste situații. Pe final, au fost ocaziile lui Bădăuță… Inacceptabil ca unu la unu cu portarul sau din câțiva metri, cu portarul căzut, să nu ai determinarea și hotărârea să marchezi. Îmi pare rău pentru suporteri, care ne-au susținut pe tot parcursul meciului. Echipa a făcut un joc foarte bun în prima repriză, și-a creat foarte multe situații de gol, dar când nu ai determinarea și agresivitatea necesară în fața porții, fotbalul te pedepsește. În aceste momente, când ești la conducerea jocului, trebuie să fii foarte atent în apărare. Pe jocul tău de construcție, pe fazele pe care le duci, echipa adversă va încerca să lovească pe contraatac. Dacă nu gestionezi bine aceste momente, te costă, lucru care s-a întâmplat și cu Metaloglobus, când am avut o sarabandă de patru-cinci ocazii mari în primele 7-8 minute, iar pe prima lor ocazie am luat gol. Am mai spus, suntem departe de ceea ce trebuie să fim. Avem foarte mult de muncă, dar atitudinea unor jucători lasă de dorit, din păcate, și voi analiza și eu foarte bine în acest week-end ce e de făcut de săptămâna viitoare”, a punctat Andone.

ASU Poli joacă săptămâna viitoare în deplasare la CS Afumați.

(foto: Emanuel Titus)

 

 

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ