DISTRIBUIȚI

Și prima ședință ordinară de consiliu județean din 2024 a fost de un penibil de nedescris, o adevărată sfidare la adresa locuitorilor județului Timiș, căci s-a discutat cu ”cuțitele” politice pe masă și mai deloc administrativ. După împunsături între pesediști, liberali și useriști, momentul apoteotic era când Alexandru Iovescu a început să ”bocească” ca un bebeluș prost înțărcat că i s-a descărcat telefonul mobil, exact ca personajele create de marele Caragiale.

Ca de obicei, în fiecare an, împărțirea banilor de la CJT pentru loclaități, dar și pentru drumuri, a iscat discuții cum că se împarte ”ciolanul” pe criterii politice. Social-democratul Alexandru Iovescu, cel cu ajutorul căruia Alin Nica a scăpat foarte convenabil de administratorul public Marian Vasile, a invocat împrățeala pe criterii politice. A intervenit și liderul de grup USR, Vlad Șendroiu. El dorea o împărțire ep cirteriul populației, ca la Sibiu. ”Ați devenit mai pesediști decât pesediștii, pentru că această cutumă a fost începută de PSD. Ați avut două abordări, una echidistantă i una în funcțide de culoarea politică. Avem în medie o sumă dublă pe fiecare primărie PNL față de primăriile PSD și USR. Se vede cât costă primrăii din Timiș, 1 milion de lei pentru Otelec. Poate îl sună cineva și pe primarul de la Giarmata, că văd că dânsul se vine mai eiftin, cu 700.000 de lei”, a spus Șendroiu, cu referire la trecerea Silviei Fechete (PRO România) și cea iminentă a lui Claudiu Mihălceanu (PMP) la PNL.

Alin Nica i-a răspuns lui Șendroiu că a fost chemat la consultări. ”Ați fost chemat la consultări, dar nu ați venit, Ați chiulit”, a precizat Nica. După ce s-a abținut mare parte din ședință să tot facă glume anti fostul său partid, USR, din care a fost dat afară, Raul Olajos i-a transmis lui Iovescu că degeaba există alianță PSD-USR la CJT (și nu neapărat doar acolo). ”Să-l sunați pe președintele și să îi spuneță că USR va trăda când vă va fi lumea mai dragă, și să nu vă bazați pe susținerea pe care v-o dă USR-ul”, a spus Olajos. Desigur, alianța PSD-USR este una total ineficientă, doar pentru circ în CJT, căci nu pot trece la vot niciun proiect, motiv pentru care Iovescu s-a i dat cu fundul de pământ că va conetsta proiectele adoptate la Prefectura Timiș, și, mai ales, pentru care a renunțat la proiectul de a-l destitui pe Alexandru Proteasa din funcție de vicepreședinte. În decembrie, Iovescu și-a depășit din nou cota de ridicol și a spus că face o auză cu proiectul, în memoria…revoluționarilor.

Alin Nica a intervenit și el în circ. ”Cu greu am mai fost martor unei asemenea ipocrizii din partea PSd și USR. Din ce văd, mi-e foarte clar că exisăt o alianță, coordonare și consultare între grupuri, nu doar la acest proiect, ci de câteva luni, la mai multe acțiuni. Poate asta justifică refuzul colegilor de la USR de a se întâlni cu colegii. Pentru dumnevoastră, democrația e o mare demagogie. Atunci când domnul Iovescu ne spuneți că doreați consulare și transparență, poate îl întrebați pe șeful dumnevoastră de partid cum a împărțit banii din fondul de rezervă”, a spus Nica.

Șendroiu a simțti nevoia să dea replica. ”E foarte penibil că ne acuzați pe noi de alianță cu PSD, când dumnevoastră sunteți într-o alianță la guvernare cu ei de când ne-ați dat afară”, a punctat Șendroiu. Apoi, Iovescu, care a vorbit toată ședința, fără să mai știe ce să facă, a făcut o mărturisire demnă de cei pe care creatoarea de modă Dana Budeanu, altfel mare admiratoare PSD, îi tot pamfletizează ca ”fătălăi”: ”Mi s-a decărcat telefonul”, a spus Iovescu, precizând că l-au tot sunat primarii. Nica s-a ”solidarizat” și a spus că și lui i s-a descărcat cu alte prilejuri de context similar.

TimișPlus recomandă celor din CJT să aducă de acasă și încărcătoarele de telefon mobil de acasă la ședințe și să alimenteze pe banii județului, că ”gazul” oricum îl ard degeaba cu asemenea ședințe.

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ