DISTRIBUIȚI

În acest an în care pandemia de coronavirus continuă să facă ravagii, astfel că și manifestațiile publice de sărbători vor fi foarte rezervate. Primarul Dominic Fritz a anunțat că în acest an nu vor fi concerte nici de Ziua Națională, nici de Crăciun, nici de Revelion. De asemenea, nu se va monta cupola luminoasă, iar în privința unor câteva căsuțe pentru Târgu de Crăciun, încă se analizează situația.

Fritz a spus că singura manifestare publică a lunii decembrie va fi ceremonialul organizat de Prefectura Timiș. ”Scopul meu este ca, pe de o parte, să respectăm toate regulile necesare și să acceptăm realitatea în care ne aflăm, că nu ne putem aduna în grupuri mari de oameni, dar, pe de altă parte, să avem un reper al normalității, să simțim cu toții că vin sărbătorile. Nu vom organiza niciun fel de evenimente de Crăciun sau Revelion în perioada aceasta. Din păcate, nu va fi tradiționalul concert de Revelion în centru, de ! Decembrie. De Ziua României va fi doar ceremonialul festiv organizat de Prefectură, dar nu alte festivități”, a declarat primarul.

Totuși, va exista un iluminat festiv mai rezervat. Cupola din centru, care costă 15.000 de euro, nu va fi instalată anul acesta. ”se va împodobi centrul, dar și strada Alba Iulia cu iluminat festiv însă. De asemenea, brazii vor fi împodobiți. ”Nu vom pune cupola în acest an. Este și destul de scump, dar nu am vrea să creăm un spațiu în care să se strângă oamenii”, a pus Fritz. Va exista iluminat public în cartiere, dar și în patru locații din oraș: Parcul Pădurice, Parcul de la Uzina de Apă, Parcul Petofi Sandor și în Piața Avram Iancu. De asemenea, vor fi iluminate patru poduri din zona centrală, iar Piața Traian și Piața Iosefin vor fi și ele decorate.

Pentru existența unui Târg de Crăciun cu căsuțe. nu s-a luat o decizie clară. ”Cu Târgul de Crăciun situația este fluidă. Nu vom avea un târg de Crăciun așa cum eram obișnuiți În Piața Victoriei. Dacă ne permite situația, vom sta și vom evalua cu fiecare săptămână care vine și vom pune mai multe căsuțe, două-trei, în cartiere, în care să se poată vinde kurtos-kalacs sau altele”, a mai adăugat Fritz. Câteva căsuțe ar putea apărea și în centru, dar nu ca în anii trecuți.

foto: romaniaturistica.ro

 

LĂSAȚI UN MESAJ