„Foarte multă lume aruncă asupra școalei răspunderea pentru degradarea morală care a cuprins societatea românească postbelică. Nu vom discuta acum dacă între școală și societate este un raport de cauzalitate în sensul că cea dintâi determină cursul celei de a doua sau că școala este o simplă expresie a societății. Nu vom discuta deci nici învinuirea de mai sus, în ce măsură este ea sau nu întemeiată. Vom constata însă, de acord cu toată lumea, că școala noastră face prea puțină educație și prea multă instrucție. Programa analitică a școalei noastre secundare este atât de încărcată, încât ea nu mai lasă loc educației, fără ca în domeniul instrucției măcar să dea rezultatele scontate. Nenumăratele cunoștințe fiind imposibil de asimilat, școala transformă capul elevilor într-un adevărat haos.
Dar nici nu-i de mirare că școala noastră, prin felul cum este organizată, a renunțat de mult de a mai face educație. Însuși factorul educator – profesorul – este pus în imposibilitatea de a-și îndeplini misiunea.
Nu vorbim de greutățile vieții de azi, cari macină energia profesorului, și nu îl lasă să se dedice în întregime școalei. Vorba aceea: Cu stomacul gol nu se poate cânta Imnul Regal!
Dar abstrăgând de la acest fapt, profesorul este transformat în simplu funcționar. Este atât de îngrădit de formalități, încât conștiința lui – singurul îndreptar în misiunea lui – este cu totul desconsiderată. Autoritatea superioară nu are încredere în el, după cum statul nostru nu are încredere în nici un funcționar al său. Ajunge să citim pentru asta un singur fapt: Profesorul nu cumpănește pe elev cu conștiința lui, ci elevul este un simplu rezultat al unui calcul complicat de note. La fel pentru elevi. Elevul, pe stradă, de exemplu, este un simplu număr. Îl are cusut pe braț. Numărul este sufletul lui. Se ferește de rele pe stradă, nu pentru că este imoral să facă cutare sau cutare lucru, nu pentru că îi roșește obrazul de rușine, ci pentru că are un număr pe braț. Când nu-l are, se poate da peste cap!
Dacă rolul educativ al școalei a format până acum subiect de discuție, negarea acestui rol a primit în ultimul timp o confirmare oficială. Pe lângă școalele primare și secundare s-a înființat din anul trecut străjeria, cu menirea de a face educația elevilor. Așadar, școala de acum nu mai are rostul de a da educație, așa cum a făcut-o sau măcar ar fi trebuit s-o facă totdeauna.
Ea este un simplu mijloc de instruire și birou de înregistrare a cunoștințelor. Educație va face de acum încolo străjeria”.
[„România Nouă”, Anul III, nr.255, Cluj, 21 noiembrie 1935].
