Din cauza ratei de infectare, în Timișoara teatrele rămân închise și în luna februarie. Spectacolele se desfășoară însă online, iar duminică seara, timișorenii sunt invitați la primul spectacol de teatru accesibilizat persoanelor cu dizabilități.

Spectacolul ”Fluturii sunt liberi” va fi pus în scenă duminică seara la ora 19. Piesa de Leonard Gershe este regizată de Ana Maria Ursu și va fi jucată de actorii pe Simion Caragia, Jasmina Mitrici, Alina Ilea și Ioan Codrea. Piesa e pusă în scenă de Teatrul Basca și de Asociația Ceva de Spus și surprinde o etapă din viața lui Don Baker, un tânăr nevăzător. Tânărul dorește să se desprindă de sub aripa protectoare a mamei sale și să se îndrăgostească. Povestea sa este spusă printre multe momente muzicale, iar finalul lasă locu de o continuare.

Pentru ca spectacolul să fie accesibil persoanelor cu dizabilități, spectacol va include descrierea narativă, interpretare mimico-gestuală, iar în cazul în spațiul de la Teatrul Basca va fi posibilul accesul cu rmape pentru persoanele cu dizabilități. ”Nu consider că e vina nimănui că s-a născut sau că are o anumită dizabilitate, fiecare om are dreptul la cultură, de aceea prin proiectul «Teatru accesibil tuturor» dorim să ajungem atât la publicul iubitor de teatru, cât și la persoanele cu dizabilități care își doresc, dar poate, din diverse motive nu au acces la acte culturale”, spune Ana Maria Ursu, regizoarea specolului și președintele Asociației Solidart.

Spectacolul va fi adaptat pentru orice formă de dizabilitate. ”Să merg la teatru este o bucurie, însă de multe ori nu înțeleg tot ce se întâmplă pe scenă, pierd unele detalii vizuale care pot face diferența. O descriere narativă este ca o piesă lipsă dintr-un puzzle, fără ea nu poți vedea întreaga imagine. La fel este și pentru persoanele care au probleme de auz, unde ajutorul unui interpret mimico-gestual este necesar. Provocările cu care se confruntă persoanele cu dizabilități până să ajungă la un spectacol de teatru sunt multe, începând de la mediul fizic inaccesibil, până la mediu informațional inaccesibil. Cred că toată lumea trebuie să aibă măcar o dată șansa să vadă cum e să participi la un spectacol de teatru”, spune nevăzătoarea Simona Smultea, consultant pentru accesibilizarea spectacolului și co-președinte al Asociației Ceva de Spus.

Duminică seara, pies ava putea fi urmărită online pe siteurile www.basca.tm.ro, www.cevadespus.ro, dar și pe paginile de Facebook ale celor două organizații. Ulterior, spectacolul va avea mai multe reprezetații și va fi înregistrat radiofonic și distribuit online gratuit. De asemene,a în cadrul programului ”Teatrul accesibil tuturor” organizatorii vor face un ghid pentru accesibilizarea spectacolelor, astfel încât informațiile să fie disponibile pentru orice teatru independent din țară. Scopul e ca spectacolele accesibilizate să fie o regulă, și nu o excepție, ca și până acum.

Spectacolul de teatru face parte din proiectul ”Teatru accesibil tuturor„ derulat de Asociația Solidart și Asociația Ceva de Spus, finanțat prin programul „În stare de bine”, susținut de Kaufland România și implementat de Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile.

LĂSAȚI UN MESAJ