DISTRIBUIȚI

Direcția de Sănătate Publică Timiș a anunțat izbucnirea unui nou focar de coronavirus în județ, la Penitenciarul Timișoara. În total, sunt nouă focare active în Timiș.

La închisoare au apărut nouă cazuri, toate în rândul unor deținuți care stau în aceeași celulă. Este vorba de persoane care participau și la activitățile de muncă desfășurate de Peninteciarul Timișoara în afara închisorii. Conform protocolului național, cei nouă deținuți au fost transferați la Penitenciarul Jilava, unde există și regim de spital. Focarul a fost identificat după ce persoanele infectate au avut simptome. Sunt primele cazuri ale celor închiși pe Popa Șapcă, unde a mai fost doar o asistentă medicală infectată.

Iată celelalte opt focare sub supraveghere: Zoppas Sânnicolau Mare – 77 de cazuri; firma de construcții Cona Mep lugoj – 42 de cazuri; Acellum Timișoara – 42 de cazuri; Rus Savitar Dumbrăvița – 21 de cazuri; Spitalul de Copii ”Louis Țurcanu” Timișoara – 15 cazuri, Hella Ghiroda – 6 cazuri: Organizația Salvați Copiii Timișoara – 5 cazuri; Centrul de Recuperare și Reabilitare Neuropsihiatrică Timișoara – 4 cazuri.

LĂSAȚI UN MESAJ