În cursa pentru fotoliul de primar al Timișoarei au intrat și candidați independenți. Între ei se află și Ilie Sârbu, de la Asociația Salvați Patrimoniul Timișoarei. Grija pentru imobilele istorice și retehnologizarea Colterm se numără printre punctele programului său. Spune că s-a hotărât să candideze datorită opțiunii lui Cristian Brâncovan.

Sârbu spune că se aștepta să candideze Brâncovan la primărie, și cum activistul va candida la președinția Consiliului Județean Timiș, a considerat că cineva de la Timișoara civică trebuie să o facă. ”Eu eram sigur că Cristian Brâncovan o să candideze la primărie. El a constituit un grup care se numește Timișoara civică, ce a monitorizat consiliul local din 2016 până acum. Credeam că el o să candideze. El mi-a explicat că a ales să meargă la consiliul județean, l-am înțeles din toate punctele de vedere. El fiind unul dintre  foștii lideri ai galerie lui Poli. Acolo este Stadionul «Dan Păltinișanu», pe care el  speră să-l reabiliteze. El este ca și mine, într-o situație relativ interesantă. Eu eram singur, nu aveam de gând să candideze la primăria Timișoarei, dar vâzând ce s-a întâmplat cu opțiunea lui m-am simțit obligat față  de o muncă de patru ani să o fac . Eu sper să ajung primarul Timișoarei. Ținând cont de oportunitățile care se vor deschide în viitor, după programul electoral pe care îl am, după începerea campaniei electorale eu sper să sensibilizeze parte dintre timișoreni să pot să reușesc acest lucru”, a spus Ilie Sârbu.

Sârbu vrea să facă un Plan Urbanistic General pentru Timișoara, să declare clădirile istorice din tot orașul de utilitate publică, dar și să exproprieze Casa Muhle, de care asociația sa s-a și ocupat intens. ”Timișoara nu are un plan urbanistic general. Neavând un plan urbanistic general, nu poți dezvolta un oraș armonios, așa cum a fost gândit el. Primul lucru pe care o să-l fac în mandatul meu va fi elaborarea acestui plan urbanistic general, pentru a clarifica exact situațiile în care se află Timișoara din punct de vedere urbanistic. Noi am încercat, ca organizație, de două ori să expropriem această casă. De două ori ne-a fost blocată în perioada în care Consiliul Județean Timiș era singurul expropriator, conform legii. Astăzi, legea s-a modificat și expropriator poate fi și Consiliu Local Timișoara”, a precizat candidatul independent.

Sârbu va candida și pe listele de consilieri locali și spune că primul proiect pe care l-ar propuner ar fi unul pentru retehnologizarea Colterm. Candidatul spune că un fond de investiții e interesat să investească la Colterm, cu utilizarea apei termale din zonă, dar și producerea nu doar de apă caldă, ci și de gaz metan, din nămol, gunoi, plastic sau oase. Sârbu spune că sistemul e utilizat la Goteborg. ”Acolo am identificat 45 de hectare pe care putem dezvolta foarte multe lucruri, în special, o stație de transformare a apei termale, care poate să încălzească apa care vine din Bega și astfel să putem încălzi două cartiere, Calea Șagului și Freidorful. Se poate dezvolta o stațiune balneară acolo, se pot dezvolta foarte multe lucruri. Sunt foarte mulți care așteaptă ca Colterm să intre în faliment și acel tort mare de teren să fie împărțit între niște oameni. În direcția asta se vrea să se ducă Coltermul. Pentur că nu s-a făcut absolut nimic, în afara de a se pompa bani fără noimă în această companie. O soluție de revitalizare este o soluție de investiție într-o centrală care să producă atât gaz, cât și căldură. Noi avem acest proiect împreună cu Universitatea Politehnica din Viena pentru a revitaliza și reduce cheltuielile acestei companii. Încerc să protejez această companie de rechinii imobiliari care au pus ochii ep acele 45 de hectare de terenuri”, spune Sârbu.

În programul electoral al candidatului independent se mai regăsesc: plantarea unei păduri de arbori autohtoni în jurul orașului, un spital lângă cel abandonat de pe Calea Torontalului, puncte de primiri urgențe în cartiere, anveloparea blocurilor mai vechi de 25 de ani, închiderea fondului funciar al orașului pentru a stopa retrocedările ilegale, realizarea registrului local al spațiilor verzi, realizarea de noi cimitire și extinderea celor existente pentru a scăpa de mafia din acest domeniu, noi grădinițe în cartierele mărginașe, reabilitarea și refolosirea unor linii de tramvai precum linia lui 3, transformarea clădirilor vechi în săli de spectacol, regândirea spațiului pentru evenimente din Parcul Rozelor, realizarea unui festival în cinstea lui Ioan Ivanovici (compozitorul celebrului vals ”Valurile Dunării) în colaborare cu Galațiul, Novi Sad și Viena, realizarea Festivalului Fabric Blues în Piața Traian, revitalizarea sporturilor nautice în Timișoara, reabilitarea bazei sportive Uszoda, modernizarea stadionului din Ronaț al echipei de rugby, dar și construirea de baze sportive cu clinici de recuperare pentru sportivi.

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ