DISTRIBUIȚI

Consilierii locali timișoreni au votat un proiect prin care se acordă scutiri de la plata impozitului pe clădiri, atât pentru imobilele unde are loc activitatea economică, cât și pentru cele rezidențiale. În plneul ședinței de îndată în care s-a supus la vot proiectul au existat ceva discuții, mai ales la propunerea consilierei PSD, Luminița Țundrea.

Proiectul are ca punct de pornire o Ordonanță de Urgență dată de Guvern, și face referire strict la cele 60 de zile ale stării de urgență. Luminița Țundrea, care este de profesie avocat, a propus un amendament prin care la nivelul Timișoarei să se permită scutirea de la plata impozitului pe clădiri și pentru starea de alertă, întrucât și acum, destul de multe activități economice sunt restricționate sau chiar închise. Președintele ședinței, viceprimarul Dan Diaconu, dar și primarul Nicolae Robu, au spus că deocamdată nu se poate vota așa ceva, decât după ce Guvernul va da prin alte ordonanțe specificații în acest sens. Proiectul a trecut fără amendamentul Luminiței Țundrea și oferă facilități pentru cei afectați direct de restricțiile impuse de pandemie.

Pentru cele 60 de zile, cei care au clădiri nerezidențiale sunt scutiți de jumătate din impozit. ”Reducerea impozitului anual pe clădiri cu o cotă de 50%, pentru clădirile nerezidenţiale, situate pe raza teritorială a Municipiului Timişoara, aflate în proprietatea persoanelor fizice sau juridice, folosite pentru activitatea economică proprie a acestora sau date în folosinţă printr-un contract de închiriere, comodat sau prin alt tip de contract pentru desfăşurarea unor activităţi economice către alte persoane fizice sau juridice, după caz, dacă în perioada pentru care s-a instituit starea de urgenţă, ca urmare a efectelor epidemiei coronavirusului SARS-CoV-2, proprietarii sau utilizatorii clădirilor au fost obligaţi, potrivit legii, să îşi întrerupă total activitatea economică sau deţin certificatul pentru situaţii de urgenţă emis de Ministerul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri prin care se certifică întreruperea parţială a activităţii economice”, se arată în proiectul de hotărâre de consiliu local.

În ceea ce privește clădirile rezidențiale, proprietarii pot fi scutiți total de impozitul pe 60 de zile din 2020 dacă dovedesc că activitatea lro a fost afectată de pandemie. ”Scutirea de la plata taxei lunare pe clădiri datorate de către concesionari, locatari, titularii dreptului de administrare sau de folosinţă a unei clădiri proprietatea publică sau privată a statului ori a unităţilor administrativ-teritoriale, după caz, situate pe raza teritorială a Municipiului Timişoara, dacă, în perioada pentru care s-a instituit starea de urgenţă ca urmare a efectelor epidemiei coronavirusului SARS-CoV-2, utilizatorii clădirilor au fost obligaţi, potrivit legii, să îşi întrerupă total activitatea economică”, se mai arată în același proiect de HCL.

 

LĂSAȚI UN MESAJ