DISTRIBUIȚI

La o săptămână după ce Alfred Simonis a spus că vrea ca toate partidele să se alieze pentru proiectele importante pentru Timiș, Alin Nica a susținut și el o conferință de presă în care a vorbit despre alianțe. Altfel, președintele PNL Timiș a confirmat că în Timiș, prefectul va fi de la USR, iar liberalii trebuie să se mulțumească cu un subprefect.

Nica a spus că în Timiș va fi un prefect desmenat de USR-PLUS, iar PNL și UDMR vor avea, fiecare, câte un subprefect. Deocamdată, subprefectul este Mircea Băcală, care ți ține locul prefectei Liliana Oneț, aflată în concediu medical după un accident la schi. De data aceasta însă, prefectul nu va mai fi apolitic, iar Nica a spus că subprefectul, tot desemnat politic, va trebui să reprezinte bine și filiala județeană. ”Avem oameni valoroși care se pot ridica la acest nivel. Trebuie să fie o persoană recunoscută în partid, care să aibă girul partidului”, a declarat Alin Nica.

Liberalul spune că se discută de o alianță cu PMP, PRO România și UDMR, pe lângă cea cu USR-PLUS. Practic, singurul partid exclus e PSD-ul, care rămâne rivalul tradițional al liberalilor. ”Nu pot să nu observ falsitatea din spatele acestei declarații, de ce nu au făcut-o atunci când au fost la guvernare și aveau hățurile, când se putea face ceva pentru județul Timiș. Alianța noastra va produce efecte, pentru că actorii sunt factori de decizie și sunt oameni serioși”, a spus Nica, ca replică la declarația lui Simonis.

Nica spune că e necesară o asemenea alianță deoarece sunt comune precum Parța sau Sânpetru Mare, unde nici acum nu s-au numit viceprimarii.

 

 

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ