DISTRIBUIȚI

SCM Timișoara a disputat duminică ultimul ultimul meci de verificare, la Sala ”Constantin Jude”, cu BCM U FC Argeș Pitești. Echipa lui Tudor Costescu s-a impus cu 78-78, după un meci tranșat în ultimele minute, cu momente care l-au scos pe alocuri din minți pe Dragan Petricevic.

Timișorenii au început în formula de start cu Mocrițchi, Stallworth, Gajic, Komatina și Olah. Jocul a fost echilibrat în primul sfert, terminat la scorul de 20-19. După primele minute ale sfertului doi, timișorenii au început să se detașeze la conducere, iar la pauză s-a intrat cu 43-25. Avansul s-a conservat și o bună parte din sfertul trei, când piteștenii s-au apropiat și la 3 puncte. După 65-58 înainte de intrarea în ultimele zece minute, argeșenii au reușit să revină. Ultimele minute au marcat chiar un joc foarte precis al oaspeților, care au primit cu o zi înainte și poziție de antrenament în sală, ca la meciurile oficiale. Jocul a fost câștigat cu o aruncare liberă marcată din două, de către americanul Talton.

De-a lungul meciului, Dragan Petricevic a avut momente în care i-a certat pe americanul Stallworth, dar și pe Igor Mijajlovic. ”A fost un ultim test foarte reuşit timp de 37 de minute, doar că trebuie să învăţăm că meciul durează 40 de minute sau chiar mai mult. Greşelile făcute în ultimele minute avem timp să le corectăm şi asupra acestui lucru ne vom concentra la ultimele antrenamente înainte de debutul în Cupa României”, a declarat tehnicianul după joc.

De sâmbătă, SCM Timișoara va juca la un turneu ce contează pentru Cupa României, la Sibiu, cu CSO Voluntari, CSM Târgu Jiu și CSU Sibiu.

 

LĂSAȚI UN MESAJ