DISTRIBUIȚI

Pe fondul tensiunilor acumulate de-a lungul Primului Război Mondial, a greutăţilor şi lipsurilor provocate de acesta, se profila la orizont o nouă ameninţare la adresa păcii şi ordinii – cea a comunismului. Biruitor în Rusia, după 1917, devenise la finele primului război mondial ameninţător pentru restul Europei. Pe acest fundal trebuie înţeles şi interpretat articolul din rândurile următoare, apărut în 1920:

„Greva de la Timişoara, declarată după o pregătire de săptămâni de zile a spiritului muncitorimei, a dat greş pe toată linia. Toate stabilimentele industriale, care servesc interese publice, au reluat lucrul încă de marţi dimineaţă. Activitatea industrială pe întreaga linie s-a reluat afară de vrei câteva fabrici particulare, unde sunt tratative în curs între muncitori şi fabricanţi, care doresc să-şi asigure interesele lor faţă de abuzurile şi terorismul muncitorimei şi în special faţă de organizaţiile muncitoreşti.

Este interesant a constata, că în sânul conducerii organizaţiunilor socialiste din Timişoara a început să-şi facă drum un curent mai moderat. Fracţiunea extremistă, aceia revoluţionară, care a înveninat situaţia a început să fie izolată chiar de către elementele moderate ale partidului.

În jurul lui Somlo L., Muller, Atlasz şi ceilalţi gălăgioşi ai partidului, care în activitatea lor se conduceau de instrucţiunile şi spiritul ce le venea de la comuniştii lui Kunfi din Viena şi acele al Internaţionalei a III-a.

Şi pentru ca elementele turbulento-anarhice, ca paraziţii socialismului să rămână cu totul izolaţi, autorităţilor noastre le revine sarcina unei acţiuni consecvente nu atât în contra maselor, cât mai mult în contra organelor instituite de aceştia.

Între aceste organe de control, de terorizare şi tiranizare a muncitorimei, este şi acela al şefilor de sectoare, Comunismul socialiştilor din Timişoara, care îşi bate joc şi de libertate şi de democraţie, a găsit cu cale că nu ajung ziarele, broşurile şi celelalte mijloace de apăsare a conştiinţei muncitoreşti şi au împărţit oraşul întreg în sectoare, punând în fruntea fiecărui sector câte un şef de sector, care supraveghează nu numai viaţa socială a sărmanului muncitor, ci şi aceia particulară şi familiară, ţinând seama cu cine convine, ce face, ce vorbeşte.

Aceştia ar trebui toţi descoperiţi, arestaţi şi traşi la răspundere în faţa justiţiei, căci nu ce poate admite în ţara tuturor posibilităţilor tiranizarea conştiinţei şi îngrădirea tuturor libertăţilor din partea unor organizaţii clandestine.

Greva actuală nu a fost decât o încercare neizbutită a bolşevismului. În consecinţă, organele administrative, poliţieneşti şi justiţia au datoria ca să distrugă până şi germenii acestei boli şi nu ne îndoim că o vor face”. [Greva din Timişoara, în „Banatul Românesc”, Anul II, nr. 168, Timişoara, 30 octombrie 1920].

LĂSAȚI UN MESAJ