DISTRIBUIȚI

În seara zilei de 18 octombrie 1932, a avut loc în gara Domniţa Elena „o groaznică nenorocire, care va rămânea pururi în amintirea celor care au fost de faţă. Această nenorocire provenită dintr-o simplă greşeală de schimbare a acului de către acar, înregistrează 17 morţi şi 18 răniţi. Accidentul s-a întâmplat în următoarele împrejurări:

Trenul nr. 1139 mixt, plecând din Gara Domniţa Elena la ora 18,35, ajungând la acul nr.14, la bariera Ronaţ, a suferit din cauza schimbării precipitate a acului o deraere. Penultimele două vagoane de la clasa a III-a, izbindu-se de nişte stâlpi de fier şi beton-armat s-au răsturnat, distrugându-se complet.

Din pricina răsturnării, vagoanele distruse au îngropat sub ele 35 de persoane, dintre care 17 au fost omorâţi pe loc, iar 18 grav răniţi.

Acarul Andrei Csermak, în etate de 46 de ani, căsătorit, având deja 20 de ani de serviciu, n-a fost în stare de ebrietate şi şi-a preluat serviciul abia la orele 18. Acesta, arestat imediat după accident, neagă de a fi schimbat acul şi nu poate da nici o relaţie asupra cauzei acestui accident.

groaznica-nenorocire-2Morţii sunt identificaţi în următorii: Olariu Vasile din com. Beregsău, Mihai Bergauer din com. Săcălaz, Vasile Bogdan din com. Beregsău, Ioan Jungblut din Săcălaz, Petru Bogdan fostul primar din comuna Beregsău, Iosif Suszter şi soţia din comuna Săcălaz, Vasile Doboşan din Beregsău, Ilie Solicin şef de post în comuna Cărpiniş, Ioan Muntean conducător de tren, ţiganul Neilă şi soţia din comuna Jablaniţa, Târăgan Petru din Beregsău, Gheorghe Vaşa lăcătuş la C.F.R. şi Petru Radoi ţigan din comuna Jablaniţa, muncitor la C.F.R.

Precum reiese din cele de mai sus majoritatea victimelor sunt angajaţi ai C.F.R. şi din comuna Beregsău. La faţa locului au ieşit: dl. prefect al judeţului Dr. Coriolan Băran, dl. procuror Buzoianu, iar din partea organelor poliţieneşti dl. chestor Aurel Crenian, dl. Coriolan Velici, şeful biroului judiciar, dl. Canton, comandantul gardienilor publici, comisarii Bolea Aurel, Cornel Popescu, Andreescu de la Inspectoratul de Poliţie, Chemnitzky şi Ion Coţ. Ordinea a fost susţinută de către jandarmi sub comanda d-lui Colonel Pavel Florescu şi de către gardieni.

Dintre medici au fost prezenţi: dl. Dr. Păcurariu, medic şef al C.F.R., Dr. Eugen Raţiu, Dr. Emil Lazăr, Dr. Gheorghe Selegian, Dr. Todan, Dr. Ştefan Banfy, Dr. Francisc Lehrer. […]

Autorităţile au dispus scoaterea cadavrelor şi aşezarea lor în sicrie. Primele ajutoare s-au dat la lumina lămpilor cu acetilenă, iar lucrările au fost efectuate de către echipele speciale de la depou.

Adânc impresionaţi era aşezarea de către mulţimea adunată a lumânărilor la căpătâiele sicrielor celor sucombaţi în urma accidentului. Trei dintre morţi au fost complet decapitaţi până la necunoaştere, iar restul masă de carne.

Răniţii transportaţi de către Salvare în spitalele din oraş sunt următorii: Lazar Todorici, 21 de ani, Lai Petru, 28 de ani, Ioan Bota, Ioan Reisz, 18 ani, Iosif Jakob  Plesz, 22 de ani, Ludovic Singer, Traian Indreaş, notar din Cenei şi soţia, Ioan Sâmpetrean, Nicolae Gilde, Matei With, 26 de ani, Vasile Ghilezan, 26 de ani, Ana Gârleştean, 23 de ani, Florea Crâşmariu, 38 de ani, Ileana Olariu, 29 de ani şi Achim din Grabanţi.

Dintre aceşti răniţi care stau în agonie, de la transportarea lor în spital au murit până acum opt inşi.

Soţia conducătorului de tren Raica Gheorghe, fiind fals informată de la nişte oameni că şi soţul ei este între victime, a venit fuga până la faţa locului, unde a înnebunit subit, fiind nevoie de transportarea ei la spital.

Poliţia împreună cu organele C.F.R. a început cercetările care continuă urmând ca să fie constată identitatea exactă a fiecărei victime”. [art. semnat de Dumitru T. Nedici, în „Vestul”, Anul III, nr.649, Timişoara, 19 octombrie 1932].

 

groaznica-nenorocire-1„Ştirea s-a răspândit cu iuţeala fulgerului şi în comunele Săcălaz, Beregsău şi Cărpinis. Sătenii aşteptau cu înfrigurare sosirea trenului, care a ajuns cu multă întârziere. Personalul trenului le-a comunicat tragicul accident, iar acei care aşteptau sosirea vreunui membru al familiei, au plecat imediat cu căruţele la Timişoara.

Săteanul Ghilezan Vasile din Beregsău, în cursul nopţii de luni a făcut de două ori drumul la Timişoara, ca să-şi aducă acasă fiul mort.

Familiile nenorocitelor victime au cerut autorităţilor în drept, permisiunea de a duce cadavrele în satul lor. D. director Cristea a cerut telegrafic aprobarea direcţiunei generale C.F.R. ca victimele să fie transportate cu trenuri speciale în comunele Săcălaz, Beregsău, Cărpiniş şi Jimbolia.

Aparţinătorii victimelor sunt toţi săraci, care n-au posibilitatea să-şi transporte mortul pe cheltuiala proprie şi nici rudele n-ar avea posibilitatea să participe la înmormântare, presupunând că aceea s-ar face aici la Timişoara.

În urma intervenţiei din partea membrilor de familie a celor morţi şi răniţi, autorităţile le-au permis să-şi ducă mortu acasă. Astfel, ieri seară au fost transportaţi din morga cimitirului Iosefin 14 cadavre, în comunele lor de origine. În morgă au mai rămas cadavrele a doi ţigani, a căror familie nu s-a prezentat încă.

La trenurile de seară s-a ataşat câte un vagon de marfă, în care a fost aşezat sicriul [sicriele] celor 14 victime, care în seara de luni, pe acelaşi drum şi-au găsit moartea.

Comisia de anchetă pusă sub preşedinţia d-lui Cristea inspector C.F.R., se compune din d-nii Ciutac, Iancu, Sebestyen, Varneky. Au fost interogaţi, Stoichiţescu, impiegatul de mişcare care a dat drumulk trenului, Lisko – mecanicul care a condus locomotiva, Franz – fochist şi pe toţi însoţitorii trenului.

Principala persoană în jurul căreia se grupează toate discuţiile este acarul Csermak, acuzat de schimbarea prea pripită a acului, anume se presupune că el a schimbat acul înainte de a fi trecut ultimele vagoane ale trenului respectiv.

Schimbarea acului era urgentată de faptul că peste un minut avea să plece alt tren spre Varias.

Este de remarcat că între manivela acului care este înaintea cantonului şi acul însuşi este o distanţă de aproximativ o sută de paşi. Experţii spun că este posibil că dată fiind această distanţă, acarul, în virtutea unei iluzii optice, să nu vadă bine dacă ultimele vagoane trecuseră sau nu. Este deci posibil ca el să fi schimbat acul înainte ca aceste vagoane să fi trecut de el. […]

Oricare ar fi cauzele care au determinat fatalul accident, stâlpul de fier, care stă la bariera Ronat, rămâne instrumentul grozav care a secerat atâtea vieţi omeneşti.

Caroseria vagonului care cu toată inerţia vitezei s-a isbit de acest stâlp, a fost, aşa-zicând, secerată de pe padiment. Vagonul poştal, din urmă, a desăvârşit apoi tragica operaţie a stâlpului, trecând peste mormanul de scânduri, cioburi de sticlă, drugi de fier şi cadavre omeneşti.

Puterea isbiturii era atât de mare, încât stâlpul în chestiune s-a strâmbat şi răsucit de două ori. Comisia de anchetă rămâne să stabilească cauzele şi vinovăţiile”. [„Vestul”, Anul III, nr.650, Timişoara, 20 octombrie 1932].

 

„[…] Paralel cu ancheta organelor C.F.R., organele poliţieneşti continuă audierea martorilor oculari şi a funcţionarilor C.F.R., care erau de serviciu în seara respectivă. Comisarii C. Velici şi C. Popescu, însărcinaţi cu cercetările, au audiat din nou pe acarul Andrei Csermak, care îşi menţine declaraţia sa făcută în seara accidentului. Dânsul susţine că nu are nici o vină în această sinistră întâmplare.

Poliţia a mai luat declaraţiile mecanicului de pe locomotiva trenului deraiat, Lisko Fr. şi fochistului Fraur Iosif, cât şi a mecanicilor Szucs Emeric şi Traian Bogdan, care erau în apropierea accidentului, pe o altă locomotivă.

Mecanicul Lisko Fr. declară că trenul mixt de Jimbolia a plecat din gară cu întârziere. La cantonul nr.1, a văzut pe cantonierul Csermah Andrei stând în faţa cantonului. Trenul a mers cu viteză normală, iar mecanicul n-a observat când a intrat Csermah în canton, deoarece nu a văzut nimic neregulamentar. Trenul, trecând peste macaz, mecanicul a auzit zgomotul specific al acului în poziţie normală.

Peste câteva secunde însă a simţit o zguduitură nu prea puternică, iar în momentul următor, o locomotivă, de pe linia moartă, a dat semnalul de pericol. Numaidecât a pus frâna automată, însă trenul fiind compus din vagoane de marfă, care n-au frâne Westing-House, nu s-a putut opri decât după ce a mai parcurs 50 de metri.

Ceilalţi mecanici au confirmat declaraţiile lui Lisko Fr. fără ca să poată da lămuriri asupra cauzelor care au provocat catastrofa.

Tot în cursul zilei de ieri a fost audiat şi funcţionarul care făcea serviciul la biroul de mişcare, Rotariu Sl. Dânsul a preluat serviciul de noapte la ora 6 p.m. Despre împrejurările în care s-a produs accidentul, domnia sa declară următoarele:

<<Trenul de Jimbolia a plecat din gară la ora 6.30 fix. La ora 6.31 cantonierul de la nr.3 i-a telefonat că trenul a trecut prin faţa cantonului. Aceiaşi ştire a primit-o şi de la cantonul nr.2. La ora 6.34 cantonierul Csermak a cerut telefonic deblocarea macazului, ceea ce însemna că trenul a trecut deja. La ora 6.35 a cerut linie liberă pentru trenul de Cruceni şi a operat deblocarea. La cererea lui nu a mai primit răspuns, în schimb cantonierul de la nr.1 i-a telefonat că două vagoane ale trenului de Jimbolia au deraiat. Nu mă simt câtuşi de puţin vinovat, căci fără avizul cantonierului eu nu pot să operez deblocarea>>, încheie declaraţia sa Rotariu Sl. […]

Experţii delegaţi din partea C.F.R. azi îşi vor înainta în scris expertiza lor relativă la cauzele şi împrejurările catastrofei. Poliţia, după ce va studia raportul experţilor, va hotărî asupra mersului cercetărilor”. [„Vestul”, Anul III, nr.651, Timişoara, 21 octombrie 1932].

„D-nii comisari Velici Coriolan şi Popescu Cornel, delegaţi din partea Poliţiei cu anchetarea catastrofei de la calea ferată, însoţiţi de d. Bodea şeful de staţie din gara Domniţa Elena şi d. Velcelean, controlor de vagoane, s-au deplasat la faţa sinistrului accident, şi au operat câteva încercări cu un tren compus din 19 vagoane, trenul morţii fiind compus de asemenea din 19 vagoane.

Macazul a funcţionat în mod absolut ireproşabil. Când vagonul al 17-lea trecea deasupra macazului, s-a încercat schimbarea acului. Încercarea a reuşit, iar vagonul al 18-lea a sărit pe cealaltă pereche de şine şi dacă trenul nu ar fi fost stopat brusc, vagonul ar fi deraiat.

După această experienţă s-au făcut măsurători exacte şi s-a stabilit că distanţa între roţile din urmă ale vagonului 17 şi roţile din faţă ale vagonului 18 este suficientă pentru a permite acului să se deplaseze în cealaltă parte.

Prin aceste încercări s-a putut stabili în mod definitiv că accidentul nu s-a produs din cauza roţilor prea uzate ale vagonului deraiat, după cum se afirmase la începutul cercetărilor. […]

Pe baza declaraţiunilor cuprinse în procesul verbal, anchetatorii poliţiei au conchis că accidentul a fost provocat de lipsa de atenţie a acarului Csermak Andrei.

Aceleaşi concluzii le conţine şi raportul delegaţiei de experţi a C.F.R., compusă din d-nii Silviu, director regional al C.F.R., Varneky Geza, şeful secţiei de mişcare, Iancu G. şef de atelier, Ciutac G. inspector C.F.R. şi colonel Piperescu.

În procesele verbale dresate în cursul cercetărilor se constată că acarul Csermak Andrei, a cerut deblocarea macazului înainte ca trenul să fi trecut peste ac. Macazul funcţionează ireproşabil, astfel că singura cauză a accidentului a fost mutarea acului înainte de timp.

Se constată mai departe că nu poate fi vorba de intenţie criminală din partea lui Csermak Andrei, deoarece numitul în tot timpul serviciului său, s-a dovedit a fi un funcţionar de încredere şi precaut. Totuşi, cu această ocazie, un exces de zel din partea lui a provocat moartea a 19 oameni.

Experţii au constat că pagubele suferite de C.F.R. în urma acestui accident se cifrează la suma de 210.000 lei.

Acarul Csermak Andrei, cu actele dresate, va fi înaintat Parchetului”. [ „Vestul”, Anul III, nr.652, Timişoara, 22 octombrie 1932].

„Cei din comunele Beregsău, Cărpiniş, Săcalaz şi Jimboloia, de unde erau victimele, precum şi acei care au fost de faţă sau au alergat imediat la faţa locului , vor rămâne veşnic cu impresiunea groaznicei nenorociri.

Ca de obicei, o comisiune de experţi, compusă din directori şi inspectori, a fost însărcinată să ancheteze cazul. S-a anchetat timp de trei zile, cercetându-se în cele mai mici amănunte toate presupunerile făcute şi s-a stabilit că singurul vinovat este acarul Csermak Andrei, care dintr-un exces de zel a cerut deblocarea macazului înainte de vreme şi a schimbat acul când ultimele două vagoane nu trecuseră încă de ac. […]

Poate că de data aceasta, mai ales că în comisia de expertiză au fost pe lângă atâţia cunoscători şi şeful secţiei de mişcare, s-a putut constata că actuala cabină de comandă a acelor trebuie înlocuită. Căci se ştie că mai toate staţiunile unde comanda este centralizată, aceste cabine sunt construite la o înălţime de cca 5 m deasupra nivelului pământului şi au geamuri mari deschise în cele două direcţiuni, putându-se astfel observa toate acele fără nici o dificultate.

La Timişoara, cabinele nu-s de felul acesta, ci sunt aşezate chiar la faţa pământului, aşa încât numai cu multă obişnuinţă poţi vedea din ele dacă trenul a trecut sau nu de ac, şi la o distanţă prea mare (peste 100 m, cum a fost cazul la acarul Csermak) nu se poate aprecia just. Erau destule motive pentru Întreţinerea C.F.R. ca să hotărască cu mult mai înainte înlocuirea acestor cabine, mai ales că Timişoara e una din staţiile cu foarte multe ramificaţii de linii.

Ar fi regretabil dacă s-a aşteptat acest accident ca să determine înlocuirea sistemului de comandă a acelor”. [„Vestul”, Anul III, nr.653, Timişoara, 23 octombrie 1932].

„În timp ce procurorul făcea cercetările la faţa locului, d. comisar Cornel Popescu a luat declaraţie de la funcţionarul poştal Turcu Ioan care era în ultimul vagon al trenului accidentat. Turcu Ioan nu a putut da nici o relaţie relativ la cauzele accidentului, în schimb a redat cu un lux de amănunte momentele de groază prin care a trecut, în clipa deraierii.

Dânsul declară că în momentul când vagonul poştal a ajuns deasupra macazului a simţit o zguduitură puternică, în urma căreia uşa vagonului s-a deschis singură, iar el – funcţionarul poştal – a fost asvârlit afară. Câteva minute a stat leşinat, iar apoi împins de instinctul de viaţă, a luat-o la fugă în dreptul unei lămpi situate la vreo 200 metri de locul accidentului. Acolo şi-a venit în fire şi dându-şi seama de ceea ce se petrecuse, s-a înapoiat la tren, fiind printre cei dintâi care au dat un prim ajutor victimelor.

D. procuror Buzoianu terminând cercetările la faţa locului, s-a înapoiat la Parchet şi a început studierea dosarului respectiv care conţine 59 file.

După aceasta începe audierea lui Csermak Andrei, după un interogator de un ceas şi jumătate îşi menţine declaraţia făcută la Chestura Poliţiei, repetând că nu se simte vinovat câtuşi de puţin, deoarece el nu ştie să fi făcut ceva nereglementar.

După interogator Csermak Andrei a fost trimis la Chestura Poliţiei, urmând ca azi să se prezinte în faţa Judecătorului de Instrucţie”. [„Vestul”, Anul III, nr.653, Timişoara, 23 octombrie 1932].

LĂSAȚI UN MESAJ