DISTRIBUIȚI

SCM Timișoara a câștigat la scorul de 81-69 în deplasare la CSU Sibiu, după un meci dominat de alb-violeți clar. După primele cinci runde, elevii lui Dragan Petricevic au un bilanț de trei succese și două înfrângeri.

Timișoara a intrat mai bine în meci și asta a fost clar de la începutul partidei. După primul sfertul, scorul a fost de 15-20, fără ca sibienii să fie vreodată la conducere. Diferența a continuat să crească tot mai mult și în al doilea parțial. De la 3 puncte, Bilinovac a făcut 15-25. Sibienii au mai recuperat din diferență, și pentru că Timișoara a intrat în penalizare, dar insuficient, iar la pauză s-a intrat cu 30-37. Bănățenii s-au dus apoi lejer iar la 10 puncte, după trița de 30-340 a lui Brodie și sibienii au continuat să tot fugă după recuperarea rezultatului. În zadar, căci în decisiv s-a intrat cu 49-57, și gazdele au fost departe și de o eventualșă egalare.

Cel mai bun marcator al Timișoarei a fost Bilinovac, cu 17 puncte, urmat de Brodie, cu 15 puncte, Vujoesevic, cu 13, Mirkovic, cu 9, Gajic, cu 8 puncte, Schipor, cu 7 puncte, Lăpuște, cu 6 puncte, Petrescu, cu 4 puncte, și Taylor, cu 2 puncte. Sibiul a avut trei jucătoric are au dat câte 11 puncte: Threatt, Pipkins și Dragoste.

SCM Timișoara joacă joi de la ora 19 acasă cu Corona Brașov. Astăzi s-au stabilit și meciurile din turul doi al Cupei României. Timișoara va juca la 18 decembrie ep terenul Rapidului.

LĂSAȚI UN MESAJ