DISTRIBUIȚI

În urmă cu câteva zile, la Bucovăț a fost declarat un focar de pesta porcină, și toți cei 56 de porci crescuți de un sătean la exploatația sa noncomercială au fost uciși și incinerați. În zona de protecție, de 10 km, intră și câteva cartiere ale Timișoarei, pentru care săptămâna aceasta se impun câteva restricții.

Potrivită primăriei, zonele vizate din Timișoara din zona de protecție de 10 km sunt Modern, Crișan, Ghiroda Nouă, Ciarda Roșie. În această săptămână nu se pot face mișcări de suine sau animale din gospodăriile unde se cresc porci, care pot transmite virusul. ”Începând cu data de 02.03.2020 se interzic mișcările de suine înspre și dinspre zonele menționate.  De asemenea, nici o altă specie de animal domestic nu poate pătrunde sau ieși din zonele mai sus menționate, în următoarele 7 (șapte) zile fără autorizarea DSVSA Timiș”, se arată într-un comunicat al Primăriei Municipiului Timișoara.

În caz că vreun timișorean din cele patru cartiere vizate vede o schimbare a sănătății porcilor, e obligat să anunțe. ”Cetățenii localității Timișoara din zonele menționate mai sus, au obligația să anunțe de urgență orice cazuri de modificare a stării de sănătate și a mortalităților la suine, la medicul veterinar concesionar. Totodată, este interzisă creșterea suinelor neidentificate și neînregistrate în Baza Națională de Date, în stare de libertate”, se mai arată în același comunicat.

Pesta porcină africană nu afectează omul, dar este letală pentru porci, întrucât nu există vaccin.

foto: ziarpiatraneamt.ro

LĂSAȚI UN MESAJ