DISTRIBUIȚI

Universitatea Politehnica din Timișoara și-a suspendat de miercuri, la orele prânzului cursurile, de altfel, măsură luată de toate marile instituții de învățământ superior din oraș. Acest lucru nu înseamnă că pregătirea gratuită la matermatică pentru elevii de clasa a XII-a a fost suspendată.

UPT anunță că pregătirea va continua virtual. De ani de zile, la Politehnica se fac meditații gratuite la matematică, duminica, fără ca elevii să aibă, prin participare, obligația ca apoi să se înscrie la admitere la universitatea cu profil tehnic din Timișoara. ”Astfel, tema „Funcții trigonometrice și aplicații în geometria plană” ce urma să fie prezentată duminică, 15 martie 2020, poate fi vizualizată de către toți elevii intereresați de continuarea pregătirii la matematică pe Youtube, la adresa https://youtu.be/RCJXkDzpA2I, și pe pagina de Facebook a Universității Politehnica Timișoara.  Pentru perioada de suspendare a cursurilor „față în față”, temele următoare vor fi transmise în același format”, anunță UPT.

Temele dezbătute (Programa analitică) urmează conţinutul Culegerii de probleme de Matematică pentru examenul de admitere din anul 2020 la Universitatea Politehnica Timişoara, publicată la Editura Politehnica în anul 2019. De asemenea, UPT folosește pentru studenți platformele online, mai precis, Campusul Virtual UPT. ”Toate materiale de curs, seminar, laborator, proiect  legate de disciplinele de Master și Licență sunt în Campusul Virtual al UPT – CVUPT, în cursurile online dedicate fiecărei facultăți”, transmite universitatea.

În aceste moment, la UPT se desfășoară peste 1000 de cursuri online, la cele două cicluri, licență și masterat.

LĂSAȚI UN MESAJ